Miturile și Legendele lumii: Mitologie Universală
În ce constă esența gândirii mitologice?
Creația mitologică era principala formă de înțelegere a lumii înconjurătoare la etapa inițială a dezvoltării tuturor popoarelor lumii. Fiind un sistem de viziuni asupra universului, mitologia a fost strâns legată de principii de gospodărie în condițiile comunităților gentilice, precum și de tradițiile societăților arhaice.
În lipsa științei și filozofiei, omul arhaic încerca să explice cu ajutorul miturilor diverse legități din natură și din viața proprie. Explicarea fenomenelor înconjurătoare se făcea într-o formă artistică / poetică prin conceperea unor narațiuni despre diverse spirite sau zei, care personificau forțele naturale, în fața cărora omul simțea frica sau mirarea. Totodată, fenomenele naturale sau cosmice observate se comparau cu anumite momente ale vieții sociale sau culturale din perioada preistorică.
În mod firesc, la o anumită etapă, mitologia făcea parte din religiile arhaice. Într-o formă sincretică, în mitologie se conțineau nu doar începuturile gândirii religioase, dar și elemente de filozofie, istorie, psihologie, politică, precum și elementele diferitelor specii literare (poveste, epos eroic, legendă, relatare istorică).
Apariția primelor orașe-state (polisuri) în lumea antică a facilitat eliberarea personalității umane de anumite constrângeri legate de tradițiile gentilice și au sporit afirmarea gândirii individuale. O nouă etapă în evoluția viziunilor asupra lumii, care a venit să înlocuiască gândirea mitologică arhaică, a devenit studiul naturii pe cale filozofică și științifică. Astfel a apărut filozofia naturii, care s-a răspândit în Grecia antică între sec. VI și V î.Hr. În viziunea filozofilor antici, natura era doar un sistem viu, dar și rezultatul combinării stihiilor materiale (pământ, apă, aer, foc), aflate sub influența unor legi / forțe universale / cosmice divine (chintesență, a cincea esență).
Ce este mitul?
Astăzi există câteva sute de definiții ale noțiunii de „mit”, însă nici una dintre ele nu oferă o înțelegere clară și exhaustivă a esenței mitului. În linii generale, „mitul” (din greacă μύθος – „relatare”, „narațiune”, „povestire”, „fabulă”, „cuvânt”, „discurs”) este o narațiune despre zei, spirite, eroi sau strămoși divinizați, apărută într-o societate arhaică.
Totuși, această definiție poate și trebuie completată. Astfel, pe lângă ființe supranaturale, în creații mitologice se întâlnesc imagini și lucruri la prima vedere obișnuite, dar care erau selectate și înzestrate de o anumită semnificație simbolică (de exemplu, părțile corpului uman: ochiul, capul, inimă, falus; animale: leul, lupul, vulturul, șarpele etc; plantele: stejarul sau vița de vie; cifrele și figurile „magice”: cercul, pentagramă, cruce, 3, 7,12 etc.
Narațiunile mitologice (legendele) se compuneau pe parcursul unor perioade mai îndelungate de timp, fiind creația colectivă a mai multor generații. Sub influența diverselor evenimente istorice, cataclisme naturale, schimbări culturale și sociale, conținutul miturilor era supus și el diverselor modificări sau completări. Acest fapt poate fi demonstrat prin existența variantelor diferitelor mituri, care demonstrează că structura și conținutul lor erau determinate de un anumit context istoric, social sau cultural.
În același timp, prin mitologie se mai subînțelege totalitatea narațiunilor (miturilor și legendelor) create de fantezie populară și religioasă, în care într-o formă artistică se face explicarea diverselor fenomene ale naturii, ale culturii sau ritualurilor religioase. De asemenea, prin cuvântul mitologie se desemnează știința despre mituri, care are drept obiectiv cercetarea miturilor din culturile popoarelor lumii.
Rolul și funcțiile miturilor în societățile arhaice
Principalul rol al miturilor în societățile arhaice, a constat în satisfacerea anumitor necesități de ordin religios, social, psihologic, informațional, artistic etc. Astfel, pot fi evidențiate următoarele funcții ale miturilor:
a) funcția explicativă și informativă – fiind o formă de viziune asupra lumii, miturile conțineau nu doar anumite idei despre originea fenomenelor naturale sau sociale, dar exprimau și anumite atitudini etice și estetice a omului arhaic față de univers. La o anumită etapă, în mituri se acumula toată experiența spirituală a omului arhaic;
b) funcția religioasă și educativă – ca obiect al credinței, miturile contribuiau la afirmarea în societățile arhaice a unui sistem de valori și norme, care se puneau la baza comportamentului și comunicării între oameni;
c) funcția literar-artistică – miturile au constituit o sursă inepuizabilă de subiecte și motive pe tot parcursul dezvoltării literaturilor lumii. Tematica mitologică a oferit autorilor antici și moderni posibilitatea să lărgească mijloacele expresiei artistice și să îmbogățească creația lor cu imagini mitice originale. Poezia cu conținut mitologic a încetat să se cultive în literatura europeană abia în secolul al XVIII-lea. La teme și motive mitologice uneori revine și literatura contemporană, în care imagini mitice apar într-un cadru realist sau alegoric.
Tipuri de mituri prezente în mitologie
Mitul poate fi adesea confundat cu basmul popular. Diferența între aceste forme ale creației folclorice constă în faptul că în conținutul miturilor se credea. Mituri se considerau niște narațiuni sacre, cunoașterea lor nu era accesibilă tuturor. În basme însă nu se credea. Cunoașterea basmelor era accesibilă tuturor.
În linii generale, miturile diferitor popoare ale lumii au teme și motive asemănătoare.
Mituri pot fi grupate în următoarele tipuri:
a) Mituri etiologice (explicative) au apărut mai devreme decât toate celelalte. Ele se întâlnesc în toate culturile primitive ale lumii. Aceste mituri conțin explicații referitoare la unele trăsături ale animalelor, povestesc despre apariția focului, mișcarea lunii sau a soarelui, despre proveniența unor rituri. Miturile etiologice au o legătură directă cu miturile despre metamorfoze, care povestesc despre transformările suferite de personajele mitului – în urma unor evenimente, peripeții și împrejurări – în diverse obiecte neînsuflețite, plante, animale sau chiar constelații (mitul despre Narcis, Arahne, Pygmalion etc).
b) Mituri cosmogonice (despre apariția lumii și a universului) au apărut mai târziu decât altele. În ele s-a reflectat capacitatea omului arhaic de a îngloba cunoștințele sale despre lumea înconjurătoare și de a căuta răspunsuri la niște întrebări de natură științifică. Acest tip de mituri se întâlnește practic la toate popoarele lumii.
c) Mituri escatologice povestesc despre un posibil sfârșit al lumii. La baza acestor mituri se află așteptarea unei catastrofe cosmice, închipuirea căreia este determinată de cunoștințele unui popor și nivelul dezvoltării sale tehnologice, care întotdeauna sunt condiționate istoric, geografic și cultural.
d) Mituri eroice povestesc despre isprăvile unor oameni viteji, de obicei considerați copii ai zeilor (Ghilgameș, Heracle, Teseu etc). Uimitoare și hiperbolizată în aceste mituri a fost puterea fizică a eroilor, curajul și ambiția. Totodată, eroii mitici reprezintă întruchiparea arhaică a idealului uman: el nu se supune în fața forțelor dușmănoase ale naturii, este mereu gata să ajute pe cei slabi și umiliți etc.
e) Mituri culte (legate de religie) se relatau în legătură cu anumite ritualuri religioase sau magice și serveau pentru justificarea și interpretarea lor. De obicei, asemenea mituri se considerau sacre, ele se păstrau în taină de la cei care nu erau inițiați în tradițiile cultului. Acestor mituri „ezoterice” (ascunse, secrete) se opuneau mituri „exoterice” (accesibile tuturor, publice), care se compuneau pentru majoritatea oamenilor cu scopul de a-i speria și a nu lăsa să pătrundă în tainele ritualurilor.
sursa: Ivan Pilchin. Istoria literaturii universale (Antichitate – sec. XVI), 2012
