Ce este si cum se formeaza grindina?
Dintotdeauna, furia naturii a fost mai presus decât omul. Natura prin manifestările ei, de multe ori imprevizibile, a adus prejudicii societății umane atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere emoțional.
Ce este Grindina?
Imagineazăți, dacă până acum nu ai văzut, bucăți de gheață sub formă de bulgări, unii mici, alții de mărimea unui grapefruit, care se prăbușesc la pământ în timpul unei furtuni. Acele bile de gheață sunt grindina și pot avaria mașini, avioane și culturi, iar în unele circumstanțe pot chiar ucide animale și oameni.
Cum se formeaza Grindina?
Grindina se formează din apă supraîncălzită. Apa supraînghețată este ceva unic – este apa care se află sub punctul normal de îngheț de 0°C (32°F) și totuși rămâne lichidă.
Oamenii de știință nu știu exact cum se întâmplă acest lucru, dar știu că se întâmplă frecvent în atmosfera superioară.
Apa supraînghețată va îngheța atunci când intră în contact cu ceva, cum ar fi un cristal de gheață, o particulă de praf sau o picătură de ploaie. Grindina este asociată cu norii cumulonimbus verticali și înalți, genul de nori care produc furtuni puternice.
În cadrul unui nor cumulonimbus, particulele de gheață se formează din apă supraînghețată. Particulele cad spre partea inferioară a norului din cauza atracției gravitaționale, dar sunt împinse înapoi în sus de curenții puternici de aer ascendenți din interiorul norilor.
În partea superioară a norului, ele întâlnesc mai multă apă supraînghețată, care îngheață pe particulele de gheață, adăugându-le un alt strat de gheață. Acest lucru se întâmplă în mod repetat.
În acest fel, bucățile mici de gheață devin din ce în ce mai mari, devenind bulgări de gheață-hailstones. În cele din urmă, pietrele de grindină devin prea grele pentru a fi ridicate înapoi în vârful norului și cad pe pământ.
Din cauza modului în care se formează, grindina are o structură stratificată, ca o ceapă. Grindina foarte mare se formează în norii de furtună cu curenți ascendenți extrem de puternici.
Serviciul Național de Meteorologie din Statele Unite definește grindina mare ca având un diametru de cel puțin 2,5 centimetri (un inch). Asta înseamnă aproximativ lățimea unei monede de 25 de cenți.
Această clasificare în funcție de dimensiune este importantă deoarece grindina de această dimensiune sau mai mare poate provoca pagube proprietății, culturilor și structurilor.
Care este recordul de viteza si greutate?
Este dificil de determinat viteza cu care grindina cade din nori. Dar o estimare, realizată de National Severe Storms Laboratory, este că o piatră de grindină de mărimea unei mingi de baseball va cădea cu aproximativ 161 de kilometri (100 de mile) pe oră.
Grindina provoacă pagube semnificative locuințelor și culturilor din întreaga lume. Una dintre cele mai devastatoare furtuni de grindină din istoria Statelor Unite a lovit în apropiere de Phoenix, Arizona, în octombrie 2010. Au fost raportate pietre de grindină de până la 7,6 centimetri (trei inci) și s-au înregistrat pagube de 2,8 miliarde de dolari.
Cea mai mare piatră de grindină recuperată vreodată în Statele Unite a fost produsă de o furtună în statul american Dakota de Sud, în iunie 2010. Aceasta avea un diametru de 20 de centimetri (8 inci) și cântărea aproximativ 0,9 kilograme.
Cea mai mare piatră de grindină înregistrată vreodată a căzut în districtul Gopalganj din Bangladesh, în 1986, cântărind 1,02 kg (2,25lbs). Potrivit rapoartelor de la acea vreme, a ucis 40 de persoane și a rănit alte 400, dar rapoartele ulterioare sugerează că până la 92 de persoane și-ar fi pierdut viața.