Lucian Blaga – citate, maxime și cugetări
Ea cântă şi eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul. (Lucian Blaga)
De câte ori aud vreun om de ştiinţă pronunţând cuvântul «metodă», am impresia că văd un şarpe care a înghiţit penibil un corp mai mare decât el. (Lucian Blaga)
Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place. (Lucian Blaga)
Vieţii nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viaţa toată. (Lucian Blaga)
Cercul este aureola centrului. (Lucian Blaga)
Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii. (Lucian Blaga)
Unele spirite foarte adânci sunt atât de clare încât apar, ca fundul unui lac limpede, mai puţin adânci decât sunt…(Lucian Blaga)
Valul este dorul mării de a săruta ţărmul. (Lucian Blaga)
Paradoxul – strigătul imposibil pe care îl scoate inefabilul când îl împingi până la paroxism. (Lucian Blaga)
Lacul oglindeşte stelele pentru că vrea să fie cer. (Lucian Blaga)
Umbra. Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte. (Lucian Blaga)
Melancolia este o reducţie la zero a capacităţii noastre înnăscute de a ne autoiluziona. (Lucian Blaga)
Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – şi totuşi, Te rog: Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea. (Lucian Blaga)
Copilăria este inima tuturor vârstelor. (Lucian Blaga)
Sunt adevăruri aşa de puţin bătătoare la ochi, încât descoperirea lor este aproape o creaţie. (Lucian Blaga)
Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul. (Lucian Blaga)
Când vrei să vezi foarte clar un lucru, nu-l lumina prea tare, nu-i lua de pe faţă toate umbrele. (Lucian Blaga)
Înainte de a mă naşte am fost o veşnicie întreagă nimic. De ce mă tem acum de aceeaşi neexistenţă cu care am avut o veşnicie întreagă prilejul de a mă obişnui şi în care am fost deja? Nu înţeleg. (Lucian Blaga)
Cine crede-n zbor e stăpân peste zare. (Lucian Blaga)
Filosofia iederei – Numai târându-te te poţi înălţa. (Lucian Blaga)
Cei mai mulţi oameni îşi sunt atât de străini, încât ar trebui să vorbească la persoana a treia despre ei înşişi, cam aşa cum vorbesc copiii. (Lucian Blaga)
Tehnica reprezintă fantezia realităţii. (Lucian Blaga)
Realitatea e ruina unui basm. (Lucian Blaga)
Inconştientul este partea genială din fiecare muritor…(Lucian Blaga)
O fată frumoasă e o fereastră prin care privim în paradis. (Lucian Blaga)
Sunt lucruri care nu pot fi înţelese decât vag. Şi ar trebui să ne mulţumim cu atât, din nefericire însă noi încercăm să le înţelegem mai precis şi, ca urmare, ne trezim că nu le mai înţelegem deloc…(Lucian Blaga)
Datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare. (Lucian Blaga)
Logica suferă de un mare viciu logic: ea crede că însăşi realitatea e de natură logică. Dacă întâlneşte ceva ce nu se poate înţelege în chip logic, ea va susţine că acest ceva nu există, ci e numai aparenţă…(Lucian Blaga)
Adversarul care îţi este o obsesie a devenit o parte din tine. (Lucian Blaga)
Rănile. Mai calde decât fiinţa noastră – sunt totdeauna rănile. (Lucian Blaga)
Limba este întâiul mare poem al unui popor. (Lucian Blaga)
Poţi adânci aşa de mult o problemă, încât să faci imposibilă rezolvarea ei…(Lucian Blaga)
Viaţa ne învaţă să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a fiinţei. (Lucian Blaga)
Încrucişare a două priviri. Încrucişarea a două priviri, o clipă de tăcere între doi oameni, un simplu cuvânt care nu ajunge până la urechile celuilalt, pot să fie un strop de istorie universală. (Lucian Blaga)
De unde-şi are raiul lumina? Ştiu: îl luminează iadul cu flăcările lui! (Lucian Blaga)
Într-un cuvânt răsună nu numai sensul său, răsună în el întregul univers, precum într-o scoică marea. (Lucian Blaga)
Aforismul. Când formulezi un aforism, trebuie să-l aduci în situaţia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva canonic încheiat, ca Biblia. (Lucian Blaga)
Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenţă şi inexistenţă, dincolo de real şi ireal. (Lucian Blaga)
O boală învinsă este orice carte. (Lucian Blaga)
Prin însăşi natura sa aforismul ezită între formulă şi aluzie. (Lucian Blaga)
Aforismul are aer de evidenţă numai când exprimă o ipoteză a inimii. (Lucian Blaga)
Filozofia e „bemolul” vieţii: toate tonurile sufleteşti le adânceşte cu o jumătate de ton. (Lucian Blaga)
Totul se pare că are greutate, chiar şi lumina. Numai farmecul femeii iubite este imponderabil. (Lucian Blaga)
A nu trăi în zadar. A nu trăi în zadar înseamnă a şti să dai vieţii pământeşti aspectul unei captivităţi cereşti. (Lucian Blaga)
Un lucru îl putem vedea clar şi plastic numai dacă are umbre şi penumbre: moartea este umbra care dă plasticitate vieţii. (Lucian Blaga)
Cea mai copleşitoare forţă majoră sub presiunea căreia suntem uneori constrânşi să lucrăm este propria noastră conştiinţă. (Lucian Blaga)
Suferinţele noastre îşi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu şi invers. De aici subtonul de melancolie al întregii noastre vieţi. (Lucian Blaga)
Dumnezeu a făcut lumea fără nici un scop precis, numai din şi pentru bucuria de a face – şi cu singura grijă ca nimic din ceea ce face să nu-i fie asemenea. (Lucian Blaga)
Tocmai mişcarea cea mare, ce-o facem, mişcarea dimpreună cu pământul în spaţiul cosmic, n-o simţim. Tot astfel nu simţim nici ce se întâmplă cu noi din punct de vedere metafizic, care-i rolul nostru în tragedia sau comedia cosmică. (Lucian Blaga)
Există în inconştient o magmă rămasă încă neghicită, o magmă de atitudini şi de moduri de a reacţiona după o logică, alta dar nu mai puţin tare decât a conştienţei, un ritm interior, consolidat într-un fel de tainic simţământ al destinului, un apetit primar pentru forme, o efervescenţă a închipuirii dătătoare de sens, un mănunchi de iniţiative de o putere spărgătoare de stăvili… Toate aceste atitudini, orizonturi, accente, iniţiative, răzbat în pofida presiunii ce-o exercită conştiinţa asupra lor, ca de sub humă, în lumina de deasupra. (Lucian Blaga)
Categoriile abisale, stilistice, îşi pun pecetea pe ceva, mai înainte ca ele să joace un rol în cunoaşterea umană, sau indiferent dacă vor juca vreodată acest rol. Categoriile stilistice determină lumea plăsmuirilor umane în calitatea lor de plăsmuiri. Categoriile celelalte, gnoseologice, determină lumea „dată” ca obiect de „cunoaştere”. Categoriile acestea, ale receptivităţii cognitive, pot să fie, ce e drept, şi ele, rezultatul unor funcţii inconştiente, dar numai în sens liminal „inconştiente”; în plenitudinea lor actualizată ele aparţin însă conştienţei. Categoriile spontaneităţii sunt, dimpotrivă, factori inconştienţi într-un sens mai pozitiv şi mult mai profund. (Lucian Blaga)
Lucian Blaga – citate, maxime și cugetări
Cine a fost Lucian Blaga?
Lucian Blaga (n. , Lancrăm, Alba, România – d. , Cluj, România) a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. (Wikipedia)
„În cultura română, Lucian Blaga reprezintă cea mai mare personalitate creatoare a secolului XX. Opera sa – de poet, filozof, eseist, dramaturg si traducător de poezie – constituie o sinteză personală de mare originalitate, de profundă inspiratie națională, alimentată de o uimitoare deschidere spre cele mai variate aspecte ale spiritului uman: filozofie si stiinţă, istorie şi religie, şi îndeosebi domeniul complex şi controversat al artelor.
Lucian Blaga (1895-1961) s-a născut în satul Lancrăm (judeţul Alba) din centrul Transilvaniei; a studiat la Sibiu şi la Brasov şi a urmat studiile teologice la Viena. După o perioadă de aproape şapte ani în diplomaţie, la Berna si Lisabona, a devenit profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, unde s-a creat special pentru el catedra de Filozofia culturii, domeniul principal al activităţii sale de intelectual. Patru trilogii configurează gândirea sa filozofică: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică. În sistemul său metafizic, accentul cade atât pe problema ontologică şi cosmologică, cât si pe cautarea gnoseologică.
Viziunea filozofului a fost împărtăşită de poet, a carui operă lirică demonstrează influenţa expresionismului german. Expresionismul lui Blaga are o coloratură distinct românească: el constituie o investigare a latenţelor tradiţionale autohtone. Opera sa lirică, publicată în volume precum „Poemele luminii”, „Paşii profetului”, „În marea trecere”, „Laudă somnului” manifestă o preocupare pentru morfologia miracolului.
Aceeaşi preocupare pentru miracol se face simtiţă în piesele sale de teatru care pot fi privite ca un teatru de idei poetice. Piesele sale tratează teme precum istoria şi naţionalismul, subiecte religioase şi mitice grevate pe fondul eresurilor populare româneşti. „Meşterul Manole”, cea mai cunoscută piesa a sa, tratează problema eroismului şi a sacrificiului necesar creaţiei.
Însă dacă Blaga a manifestat un mare interes faţă de geniul nostru popular, geniul universal l-a fascinat de-a dreptul. Poeziile traduse din mari poeţi ai lumii, incluzând capodopera lui Goethe, „Faust”, dovedesc talentul său poetic şi elasticitatea gândirii sale.
Blaga a murit în 1961 (la vârsta de 66 de ani), într-un moment în care poetul nu-şi epuizase nici pe departe resursele creatoare. Moartea sa prematură a fost deznodământul inevitabil al lungilor ani de persecuţie din partea regimului comunist care l-au transformat pe Blaga într-un paria social.
Adversităţile cu care s-a confruntat Blaga în timpul vieţii vor fi mai bine percepute dacă ne gândim că în anii ’50, când Blaga a fost nominalizat pentru premiul Nobel, autoritătile române ale timpului nu i-au permis să răspundă anunţului făcut de Academia Regală din Suedia. Însă dacă autorităţile timpului i-au anulat dreptul la Premiul Nobel, nimeni nu va putea influenţa destinul operei pe care Blaga a lasat-o urmaşilor săi.” (sursa: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu)
« Înapoi la dicționar