Citate despre eroare
În jurul minții omeneşti atârnă nenumărate erori.
Άμφί δ’ ανθρώπων φρεσίν άμπλακίαι ‘χΥναρίθματοι κρέμανται. (Pindarus, Ol. 7, 43 sq.)
Toate sunt pline de erori.
Plena errorum sunt omnia. (Cicero, Tusc., 1, 105)
Eroarea nu are limite.
Error immensus est. (Seneca, Epist. 16, 9)
Când eroarea devine obştească, ea ne ţine loc de ceea ce-i drept.
Recti apud nos locum tenet error, ubi publicus factus est. (Ib. 123, 6)
Oare nu-i o procedare rea aceea de a lăsa să se răspândească atâtea rele sigure şi cunoscute, pentru a combate
erori contestabile şi discutabile ?
Est-ce pas mal ménagé d’avancer tant de vices certains et connus, pour combattre des erreurs contestées et débattables ? (Montaigne, Ess. 1, 22)
Cea mai mare parte din erorile noastre ne vin nu atât de la noi, cât mai ales de la alţii.
La plupart de nos erreurs nous viennent bien moins de nous que des autres. (Rousseau, Em. 3 (p. 261))
Spiritele subalterne nu au erorile lor proprii, deoarece ei sînt incapabili de a inventa, fie chiar și înşelându-se ; dar ei sunt totdeauna târâți, fără să ştie, de eroarea altuia.
Les esprits subalternes n’ont point d’erreur en leur privé nom, parce qu’ils sont incapables d’inventer, même en se trompant ; mais ils sont toujours entraînés, sans le savoir, par l’erreur d’autrui. (Vauvenargues, Réfi. 279)
Nu există spirite care să fie capabile de a îmbrăţişa în acelaşi timp toate aspectele fiecărui subiect şi, după cât mi se pare, aici stă izvorul cel mai obişnuit al erorilor omeneşti.
Il n’y a guère d’esprits qui soient capables d’embrasser à la fois toutes les faces de chaque sujet, et c’est là, à ce qu’il me semble, la source la plus ordinaire des erreurs des hommes. (Ib. 301)
După cum apa, care-i dată în lături de o corabie, năvăleşte îndată din nou în urma acesteia, tot astfel eroarea, după ce spirite eminente au înlăturat-o şi şi-au făcut loc, se reface, în chip natural, foarte repede din nou in urma lor.
Wie das Wasser, das durch ein Schiff verdrängt wird, gleich hinter ihm wieder zusammenstürzt, so schliesst sich auch der Irrtum, wenn vorzügliche Geister ihn bei Seite gedrängt und sich Platz gemacht haben, hinter ihnen sehr geschwind wieder naturgemäss zusammen.
(Goethe, Dicht. 15 (p. 564))
Este pe cât de sigur pe atât de ciudat, că adevărul şi eroarea provin din acelaşi izvor; de aceea adesea nu trebuie să se vatăme eroarea, pentru că se vatămă în acelaşi timp adevărul.
Es ist so gewiss als wunderbar, dass Wahrheit und Irrtum aus Einer Quelle entstehen ; deswegen man oft dem Irrtum nicht schaden darf, weil man zugleich, der Wahrheit schadet. (Id. Max. 149)
Nimic nu-i mai dăunător unui adevăr nou decît o eroare veche.
Einer neuen Wahrheit ist nichts schädlicher als ein alter Irrtum. (Ib. 715)
La erori, şi mai ales la erorile multora, ceea ce-i mal interesant şi mai util de observat mi se pare că e tocmai drumul pe care l-au făcut, aparenţele, modul în care au putut să intre în minţi şi să le domine.
Negli errori e massime negli errori di molti, ciò che è più interessante e più utile a osservarsi, mi pare che sia appunto la strada che hanno fatta, l’apparenze, i modi con cui hanno potuto entrar nelle menti, e dominarle.
(Manzoni, Prom. 31)
În orice eroare care se încăpăţinează se asociază de obicei un adevăr excelent, care aşteaptă ora naşterii (sale).
Dans toute erreur obstinée se chache d’habitude une excellente vérité qui attend l’heure de la naissance.
(Maeterlinck, Temple 291)
Oare nu vedem printre noi conştiinţa şi inteligenţa trăind mult timp în mijlocul erorilor şi a greşelilor fără a le vedea mai mult timp încă fără a Ie remedia ?
Ne voyons-nous point parmi nous la conscience et l’intelligence vivre longtemps au milieu des erreurs et des fautes, sans les apercevoir, plus longtemps encore sans y porter remède ?
(Id., Ab. VII, 16)
Eroarea este mai aproape de noi decât adevărul ; ea are avantajul de a fi recunoscută, studiată, pe cînd adevărul
este o esenţă ce nu poate fi prinsă. Noi îl descoperim bucată cu bucată, şi aceste bucăţi nu sînt el, ci învelişurile lui.
L’erreur est plus proche de nous que la vérité ; elle a l’avantage de pouvoir être reconnue, étudiée, tandis que la vérité est une essence insaisissable. Nous la découvrons par lambeaux, et ces lambeaux ne sont pas elle, mais ses enveloppes.
(Maxwell, Div. 210)