Henri Frédéric Amiel – 27 septembrie 1821 – 11 mai 1881, a fost un filozof moral, poet și critic elvețian. Amiel s-a născut la Geneva în 1821 și a murit la Geneva în 1881, după ce și-a petrecut o mare parte din viață călătorind în Europa, în special în Germania (a fost puternic influențat de filosofii care trăiau la Berlin în acea perioadă). Amiel a scris atât poezie, cât și filozofie, dar faima sa a luat amploare abia după moartea sa. Acest lucru a fost favorizat de realizarea unei traduceri în limba engleză a operelor lui Amiel de către Mary Augusta Ward. Ward a ajutat la aducerea gândirii lui Amiel în fața unui public nou și simpatic. În timpul vieții sale, a lucrat ca profesor de filosofie morală la Geneva.
Acceptate în general ca aparținând grupului de filosofi cunoscuți sub numele de filosofi morali, teoriile lui Amiel erau de natură ezoterică. Teoriile sale au supraviețuit într-o carte cunoscută sub numele de „Journal Intime” („Jurnal intim”). Aici, el a scris despre capacitatea ființei umane individuale de schimbare transformatoare, precum și despre relația noastră cu divinul. El susținea că singurul subiect de studiu adevărat este modul în care mintea umană se poate metamorfoza și poate lua diferite forme. De asemenea, a susținut necesitatea de a obține pacea interioară în noi înșine și a considerat că acest lucru se întâmplă prin intermediul unei relații cu divinul. Citește mai departe…
Henri Frédéric Amiel – citate, maxime și cugetări
Orice peisaj este o stare a sufletului.
Eroismul este triumful sufletului asupra cărnii.
Să semănăm fără să numărăm seminţele.
Criticul conştiincios se critică mai întâi pe el însuşi; ceea ce nu înţelege, nu are dreptul să judece.
Visul este o răscruce interioară unde răsună tot zbuciumul vieţii.
Spune-mi ce crezi că eşti şi-ţi voi spune ce nu eşti.
Viaţa nu este decât un ţesut de obiceiuri.
O eroare este cu atât mai primejdioasă cu cât conţine mai mult adevăr.
Învăţând pe alţii, te instruieşti, povestind – observi, afirmând – examinezi, arătând – priveşti, scriind – gândeşti.
Bunul-simţ este măsura posibilului. El se compune din experienţă şi prevedere; este calculul aplicat la viaţă.
Căutăm ceea ce fuge de noi şi fugim de ceea ce ne caută.
Ceea ce provoacă urâţenia vieţii noastre de toate zilele este faptul că trebuie să ne micşorăm până la limitele unui individ.
Să avem de partea noastră adevărul; iată secretul elocinţei şi al virtuţii, iată autoritatea morală. E cea mai înaltă maximă a artei şi a vieţii.
Un spirit cultivat este acela care poate examina lucrurile din mai multe puncte de vedere.
A face cu uşurinţă ceea ce este greu altuia, iată talentul; a face ce e imposibil talentului, iată geniul.
Doar prin iubire te agăţi de realitate, intri în eul tău, redevii voinţă, forţă, individualitate. Iubirea ar putea face din mine totul, chiar şi un geniu. Prin mine însumi şi pentru mine, prefer să nu fiu nimic. Căci neantul singur poate ascunde infinitul.
Gelozia este un lucru teribil; seamănă cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenţa lui şi triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionată a egoismului, exaltarea eu-lui, despot, exigent, vanitos, care nu poate să se uite şi să se subordoneze.
Fiinţele cele mai apropiate nouă sunt cele care ne cunosc mai puţin calităţile şi mai bine defectele; pentru că primele se simt şi celelalte se descoperă, căci ochiul simte ceea ce îl mişcă, dar nu-l vede cu adevărat.
Henri Frédéric Amiel