Cine a fost Quintilian?
Marcus Fabius Quintilianus (circa 35 – circa 100 d.Hr.) a fost un educator și retorician roman născut în Hispania, la care se face referire pe scară largă în școlile medievale de retorică și în scrierile renascentiste. În traducerea în limba engleză, el este denumit de obicei Quintilian, deși ocazional se întâlnesc ortografiile alternative Quintillian și Quinctilian, cea din urmă în textele mai vechi. (Wikipedia)
Quintilian s-a născut în nordul Spaniei, dar probabil că a fost educat la Roma, unde a primit ulterior o pregătire practică de la cel mai important orator al vremii, Domitius Afer. Apoi a practicat o perioadă de timp ca avocat în instanțele de judecată.
A plecat în Spania natală undeva după anul 57, dar s-a întors la Roma în 68 și a început să predea retorica, combinând acest lucru cu avocatura în instanțele de judecată. În timpul împăratului Vespasian (a domnit între 69-79) a devenit primul profesor care a primit un salariu de la stat pentru predarea retoricii latine și și-a păstrat poziția de profesor principal al Romei și în timpul împăraților Titus și Domitian, retrăgându-se probabil în 88.
Spre sfârșitul domniei lui Domițian (81-96), i s-a încredințat educația celor doi moștenitori ai împăratului (strănepoții săi), iar prin bunăvoința tatălui băieților, Flavius Clemens, i s-a acordat titlul onorific de consul (ornamenta consularia). Propria sa moarte, care a avut loc probabil la scurt timp după asasinarea lui Domitian, a fost precedată de cea a tinerei sale soții și a celor doi fii.
Marea operă a lui Quintilian, Institutio oratoria, în 12 cărți, a fost publicată cu puțin timp înainte de sfârșitul vieții sale. El credea că întregul proces educațional, de la copilărie încoace, era relevant pentru tema sa majoră de formare a unui orator. Prin urmare, în Cartea I s-a ocupat de etapele educației înainte ca un băiat să intre în școala de retorică propriu-zisă, la care a ajuns în Cartea a II-a. Aceste prime două cărți conțin observațiile sale generale asupra principiilor educaționale și se remarcă prin bunul simț și înțelegerea naturii umane.
Cărțile III-XI se ocupă, în esență, de cele cinci „departamente” tradiționale ale retoricii: invenție, aranjament, stil, memorie și rostire. De asemenea, el se ocupă de natura, valoarea, originea și funcția retoricii și de diferitele tipuri de oratorie, acordând mult mai multă atenție oratoriei judiciare (cea folosită în procedurile legale) decât celorlalte tipuri. În cadrul discuției sale generale despre invenție, el ia în considerare și părțile succesive și formale ale unui discurs, incluzând un capitol plin de viață despre arta de a stârni râsul.
Cartea a X-a conține o binecunoscută și mult lăudată trecere în revistă a autorilor greci și latini, recomandată tânărului orator pentru studiu. Uneori, Quintilian este de acord cu estimarea general acceptată a unui scriitor, dar este adesea independent în judecățile sale, mai ales atunci când discută despre autorii latini.
Cartea a XII-a se ocupă de oratorul ideal în acțiune, după ce și-a încheiat pregătirea: caracterul său, regulile pe care trebuie să le urmeze în pledoaria unui caz, stilul elocvenței sale și când trebuie să se retragă. (Citește mai mult…)
Quintilian – citate, maxime și cugetări
Mai bine pierzi un prieten, decât un cuvânt de spirit. (Quintilian)
Inima şi puterea minţii te fac elocvent. (Quintilian – citate, maxime și cugetări)
Deci, totul în discurs să fie mare, nu exagerat; sublim, nu abrupt; curajos, nu temerar; sever, dar nu trist; grav, dar nu greoi; vesel, nu luxuriant; plăcut, nu neînfrânat; grandios, nu emfatic. (Quintilian)
Conştiinţa valorează cât o mie de martori. (Quintilian)
Folosirea limbii este cel mai bun profesor. (Quintilian – citate, maxime și cugetări)
Minţile noastre, ca şi stomacurile, sunt stimulate de schimbarea mâncării. (Quintilian)
Lenea se ascunde sub pretextul dificultăţii. (Quintilian – citate, maxime și cugetări)
Quintilian – citate, maxime și cugetări. Cine a fost Quintilian?