Războaiele persane sau Războaiele medice au fost o serie de conflicte militare dintre lumea Greciei antice și Imperiul Persan. Aceste războaie s-au desfășurat între aproximativ 500 î.Hr. și 448 î.Hr.
Primul dintre războaiele medice
Când Imperiul Persan – un imperiu terestru prin excelenţă, care cucerise toate popoarele la care a putut ajunge, din Pakistan până în Egipt – s‑a ciocnit de navigatorii greci, perşii au pus mâna pe câteva colonii greceşti aflate pe coasta ioniană a Asiei Mici (azi, Turcia).
Au trecut mulţi ani de supunere fără tulburări, dar apoi conducătorul grec al oraşului ionian Milet a fost cuprins de ambiţie. A ieşit de sub cârmuirea persană şi a cerut ajutor de la oraşele greceşti de peste mare – mai întâi de la Sparta (care a refuzat), apoi de la Atena (care a acceptat).
O armată compusă din ionieni şi atenieni a înaintat pe uscat şi a atacat Sardis, capitala persană a provinciei, pe care a ocupat‑o pentru scurt timp şi a incendiat‑o dintr‑un accident. În aproximativ doi ani însă, revolta a fost înăbuşită, iar atenienii s‑au înapoiat repede acasă, unde au stat cuminţi, sperând că perşii nu i‑au băgat în seamă.
Însă Darius, regele Persiei, nu ajunsese acolo unde era lăsând insultele să treacă nepedepsite; el l‑a pus pe un slujitor să‑i aducă aminte în fiecare zi de atenieni. Darius s‑a hotărât să cucerească statele greceşti independente de pe continentul european, care provocau dezordine printre supuşii săi greci; însă primul atac direct peste mare a
eşuat. În bătălia de la Maraton, atenienii i‑au bătut oştirea de i‑au mers fulgii şi au alungat‑o.
El a murit, lăsând fiului și urmașului său Xerxes sarcina de a răzbuna onoarea perșilor.
Al doilea dintre războaiele medice
După zece ani, când a venit la putere, noul rege Xerxes, a recrutat ţărani din întregul imperiu, alcătuind cea mai mare oştire văzută vreodată. Nimeni nu ştie numărul. Herodot a spus că erau 2 640 000 de oşteni şi marinari,
dintre care 1 700 000 de pedestraşi, dar nimeni nu se încrede în aceste cifre.
Fiind prea mare ca să se deplaseze pe apă cu ajutorul navelor, (la vremea aceea nimeni nu ar fi deținut o flotă de nave care să transporte un număr atât de mare de recruți) au luat‑o pe uscat spre nord, prin Balcani. Apoi au cotit spre sud, către Grecia, trecând de toate obstacolele, şi cele făcute de mâna omului, şi cele naturale.
Au trecut strâmtoarea Dardanele pe un pod plutitor, făcut din bărci; după aceea, inginerii persani au săpat un canal de‑a curmezişul primejdioasei peninsule Akti, unde se află muntele Athos.
Termopile
Când s‑au pomenit cu perşii peste ei, grecii au înjghebat o oştire din 4 900 de oameni, sub conducere spartană, care a încercat să încetinească înaintarea persană la Termopile, o trecătoare din munţi.
În acest timp flota grecească a oprit o manevră amfibie vicleană prin strâmtoarea Artemisia, aflată în apropiere.
La Termopile, falanga grecească (formaţiunea tradiţională de luptă a grecilor, în care oşteni bine înarmaţi alcătuiau un zid uman de scuturi şi suliţe) a rezistat cu uşurinţă atacurilor repetate ale perşilor.
După câteva zile de lupte grele, perşii au găsit un alt loc de trecere, ocolind Termopile, astfel încât i‑au atacat din flanc şi i‑au măcelărit pe ultimii apărători care le stăteau în cale.
Oştirea persană a pătruns în inima Greciei şi a cucerit Atena, din care locuitorii fugiseră în insulele din apropiere.
Când totul părea pierdut, flota ateniană s‑a întâlnit cu corăbiile de război persane în canalul îngust dintre insula Salamina şi continent.
În vârtejul confuz de corăbii care se repezeau, izbeau şi spintecau, perşii au pierdut peste două sute de corăbii şi 40 000 de marinari. Acum, că grecii controlau marea, uriaşa şi flămânda oştire persană era lipsită de aprovizionare.
Înfrângerea definitivă a perșilor
Xerxes s‑a întors în Persia cu o parte a armatelor sale, lăsând o oştire mai mică în urmă, care trebuia să se descurce cu hrana cum putea şi să ducă la bun sfârşit cucerirea. Această oştire a iernat în nordul Greciei, iar în primăvară a pornit spre sud şi a recucerit Atena.
În urma eforturilor diplomatice frenetice ale atenienilor, care fugiseră de duşman, oraşele‑stat greceşti au acceptat, în sfârşit, să‑şi reunească oştirile.
Cele două forţe s‑au întâlnit la Plataea, unde falanga grecească i‑a înfrânt pe perşi. Supravieţuitorii au început lunga şi dificila retragere spre Persia, pierzând pe drum mii de oşteni.
Între timp, flota ateniană a traversat foarte repede Marea Egee şi a nimicit corăbiile persane care mai rămăseseră, printr‑un atac asupra taberei navale de la Mycale, în Ionia.
Războaiele medice – Urmări
Aproape orice listă cu bătăliile decisive sau cu punctele de cotitură din istorie începe cu câteva informaţii despre războaiele medice, aşa că s‑ar putea să ştiţi deja că victoria grecilor a salvat civilizaţia occidentală şi conceptul de libertate individuală de hoardele răsăritene fără chip, care sunt tipii cei răi din istoriile victoriene şi din filmele actuale.
Pe de altă parte, să nu ne lăsăm duşi de val. Dacă perşii i‑ar fi cucerit pe greci, asta n‑ar fi însemnat sfârşitul lumii. Conform standardelor acelei vremi, perşii erau cuceritori destul de cumsecade. De pildă, au fost unul dintre puţinele popoare din istorie care s‑au purtat frumos cu evreii.
Le‑au permis evreilor să se întoarcă în Palestina şi să‑şi reconstruiască Templul, în loc să‑i masacreze ori să‑i deporteze, cum au făcut asirienii, babilonienii, romanii, spaniolii, cazacii, ruşii şi germanii în diferite momente ale istoriei.
Chiar şi dacă perşii ar fi învins la Salamina, ar mai fi rămas greci liberi în Sicilia, Italia şi la Marsilia. Mai târziu, civilizaţia greacă avea să se dovedească destul de viguroasă ca să supravieţuiască unei jumătăţi de mileniu de dominaţie romană şi, în cele din urmă, s‑o uzurpe.
Nu avem nici un motiv să presupunem că grecii n‑ar fi putut trece cu bine peste câteva generaţii de dominare persană. Însă dacă facem un rezumat, războaiele medice au fost orori istorice, în special cel de-al doilea război dintre cele două.
Numărul de morţi: 300 000
Locul în clasamentul ororilor istorice: 96
Tipul: ciocnire între culturi
Conflictul, în linii mari: perşi vs. greci
Perioada: 480–479 î.Hr.
Locul: Grecia
Principalele state participante: Imperiul Persan, Atena, Sparta
Cine poartă de obicei cea mai mare vină: Xerxes
surse: Marea carte a inumanităţii, autor Matthew White, Wikipedia
Poate ai nevoie și de:
Citește și află:
Muzeul Ermitaj. Istoria, operele de arta si colectiile muzeului Ermitaj.
« Înapoi la dicționar