Cine a fost Zhuangzi?
Zhuang Zhou – cunoscut în mod obișnuit sub numele de Zhuangzi; literal „Maestrul Zhuang„; redat, de asemenea, în romanizarea Wade-Giles ca Chuang Tzu), a fost un influent filozof chinez care a trăit în jurul secolului al IV-lea î.Hr. în timpul perioadei Statelor Războinice, o perioadă de mare dezvoltare a filozofiei chineze, cele O sută de școli de gândire. I se atribuie scrierea – parțial sau în întregime – a unei lucrări cunoscute sub numele său, Zhuangzi, care este unul dintre textele fundamentale ale taoismului.
Zhuangzi este figura centrală a taoismului filosofic clasic. Zhuangzi este o compilație a scrierilor sale și ale altora, la apogeul perioadei clasice subtile din punct de vedere filosofic din China (secolele V-III î.Hr.). Perioada a fost marcată de reflecții umaniste și naturaliste asupra normativității, modelate de metafora unui dào – o cale socială sau naturală. Ortodoxia tradițională îl înțelegea pe Zhuangzi ca pe un adept antirațional și credul al unui Laozi mistic. Această viziune tradițională a dominat lecturile principale ale textului. Descoperirile arheologice recente au înlăturat în mare măsură această ortodoxie străveche.
Șase secole mai târziu, elemente ale naturalismului lui Zhuangzi, împreună cu teme găsite în textul atribuit lui Laozi, au contribuit la formarea budismului Chan (Zen-ul japonez) – un amestec naturalist, specific chinezesc, de taoism și budism, cu accent pe implicarea concentrată în modul nostru de viață de zi cu zi.
Această gamă largă de opinii asupra lui Zhuangzi provine din stilul textului. Stilul de proză al lui Zhuangzi este o comoară literară proprie și distinctă. Trăsătura centrală este parabola, caracterizată ca o discuție între interlocutori imaginari sau reali.
De obicei scurte, concise și amuzante, poveștile sale sunt deopotrivă accesibile și seducătoare din punct de vedere filosofic – ele te distrează și te fac să gândești. Un răgaz față de morala seacă a confucianistilor, textul a fost întotdeauna unul dintre preferatele clasei intelectuale chineze, literații.
Zhuangzi atrage, de asemenea, cititorii occidentali moderni cu naturalismul său temeinic, subtilitatea filosofică și umorul sofisticat, toate acestea fiind plasate într-o schemă conceptuală izbitor de diferită și în contextul său îndepărtat și exotic.
Din punct de vedere filosofic, Zhuangzi ne pare mai degrabă Hume al tradiției sale decât un constructor de sisteme precum Platon, Aristotel sau Kant. El a trasat implicații sceptice și relativiste dintr-o abordare naturalistă a orientării normative. Tratarea sa a dàos-ului natural s-a axat pe normele care guvernează utilizarea corectă a limbajului. Relativismul său etic s-a născut dintr-un model indexical al modului în care condițiile naturale modelează normele care guvernează utilizarea termenilor.
Această analiză lingvistică a pus accentul pe contextele indexicale în special pentru termenii evaluativi ai alegerilor căilor naturale de comportament (dàos). Vulnerabilii lui Zhuangzi au fost în principal umaniștii confucianiști creduli și dogmatici, în special absolutismul intuiționist înnăscut de un tip familiar din Mencius.
De asemenea, el și-a folosit cunoștințele lingvistice pentru a submina alternativa pragmatică utilitaristă a lui Mozi la confucianism. El s-a angajat serios cu teoriile lingvistice mohiste, realiste de mai târziu, atât recunoscând provocarea lor la adresa quietismului primitiv (viziunea anti-limbă cunoscută în Laozi), cât și rămânând sceptic față de concluzia realistă. Cel mai frecvent co-discutor al său în text a fost Hui Shi, un rival al relativismului lingvistic. (Citeste mai mult…)
Zhuangzi – citate, maxime și cugetări
Cei care ştiu nu vorbesc. Cei care vorbesc nu ştiu. Înţeleptul te învaţă prin faptele sale, nu prin cuvintele sale. (Zhuangzi)
Viaţa are o limită, dar cunoaşterea este nelimitată. A urmări cu ceea ce este limitat ceea ce nu are hotar este primejdios; iar dacă ştii aceasta şi cauţi totuşi să-ţi sporeşti cunoştinţele, primejdia te paşte şi mai şi. Tu nu trebuie să faci binele cu gândul la binele care ţi se va face, şi nici să eviţi răul pentru că te gândești la urmări: acordul cu Elementul Central (Tao) al naturii noastre este calea firească care duce la protecţia trupului şi a vieţii, la bunăstare şi ne garantează împlinirea vremii. (Zhuangzi)
Cum aş putea şti dacă nu cumva dragostea de viaţă este o iluzie, iar spaima morţii nu este asemenea unui tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? (Zhuangzi)
Cum pot eu să ştiu că ceea ce eu numesc „a şti” nu este de fapt „a nu şti” şi că ceea ce eu numesc „a nu şti” nu este de fapt „a şti” ?… Părerea mea este că principiile armoniei şi ale dreptei judecăţi, la fel ca şi cărările binelui şi ale răului, sunt cu totul amestecate şi cu totul cuprinse de dezordine: cum să mai cunosc eu diferenţa dintre ele. (Zhuangzi)
Orbul nu percepe frumuseţea formelor rafinate, iar surdul nu aude sunetul clopoţeilor şi al alămurilor. Dar oare defectele surzeniei şi ale orbirii se aplică ele numai simţurilor trupeşti? Există defecte asemănătoare şi la capitolul inteligenţă…(Zhuangzi)
Nu există nimic obiectiv, nimic subiectiv… Obiectivul emană din subiectiv, subiectivul din obiectiv. În viaţă există moarte, şi în moarte există viaţa. Posibilul poate deveni imposibil, iar imposibilul posibil. A afirma ceva înseamnă a cunoaşte negarea. A nega, înseamnă a cunoaşte afirmaţia. La fel şi înţeleptul: el nu-şi conturează nici o opinie şi se deschide către tao… (Zhuangzi)
Cum ai putea judeca ce este posibil şi ce nu? Fiecare lucru îşi are propria sa raţiune de a fi. Fiecare îşi are propria sa posibilitate. Numai dreapta măsură îţi permite să înţelegi realitatea şi să realizezi unirea cu Tao. (Zhuangzi)
A te lega de ceea ce este singular într-un lucru înseamnă să ignori ce este universal în el. (Zhuangzi)
Zhuangzi – citate, maxime și cugetări