URANUS

Uranus – Primul zeu primordial al cerului în mitologia greacă

Uranus (în greacă Οὐρανός – Ouranos) este personificarea cerului în mitologia greacă și una dintre cele mai vechi divinități primordiale. El este reprezentat ca fiind cerul însuși, întins peste Pământ (Gaia), cu care a avut o relație complexă și deopotrivă creatoare și conflictuală. Uranus este un zeu cosmic, fără o personalitate bine conturată, dar cu un rol esențial în cosmogonia greacă. Tată al titanilor, ciclopilor și hecatonchirilor, el este și prima divinitate patriarhală în panteonul grecesc.

Cuprins:

Originea și etimologia numelui

Numele „Uranus” provine din grecescul vechi Ouranos, care înseamnă literalmente „cer”. Este posibil ca acest nume să aibă rădăcini în limba indo-europeană, legat de ideea de a ploua sau a uda (wers-), având în vedere rolul fertilizator al cerului asupra Pământului. Unii cercetători l-au asociat și cu rădăcina sanscrită varṣa- (ploaie).

Uranus în cosmogonia greacă

Potrivit teogoniei lui Hesiod, Uranus a fost născut de Gaia (Pământul) fără împreună-lucrare cu vreun partener masculin. Gaia, dând naștere cerului, îl face stăpân peste ea și partener în procesul creației. Împreună, Uranus și Gaia vor da naștere unor generații întregi de zei și creaturi mitice:

• Titanii – cei doisprezece copii uriași, printre care Cronos, Oceanus, Hyperion, Iapetos, Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe, Tethys și Crius;

• Ciclopii – giganți cu un singur ochi, pricepuți în meșteșug și făurirea armelor divine;

• Hecatonchirii – ființe monstruoase cu o sută de brațe și cincizeci de capete, personificări ale forțelor brute și ale furtunilor.

Totuși, Uranus devine un tată tiranic, înfricoșat de puterea potențială a fiilor săi, pe care îi închide în adâncurile Găii – în Tartar. Acest gest va provoca revolta mamei Gaia, care va cere unuia dintre copii să o răzbune.

Detronarea lui Uranus

Cronos, cel mai tânăr dintre Titani, răspunde chemării Găii și complotează împotriva tatălui său. Înarmat cu o seceră de silex (confecționată de Gaia), Cronos îl atacă pe Uranus când acesta coboară pentru a se împreuna cu Gaia. Cronos îi taie organele genitale și le aruncă în mare. Din sângele scurs pe pământ se nasc Eriniile (zeițele răzbunării), Giganții și Melianele (nimfe ale frasinului). Din spuma mării ce s-a format în jurul organelor sale se naște Afrodita, zeița iubirii.

Această mutilare simbolizează sfârșitul domniei zeului cerului și instaurarea noii generații de zei: Titanii, conduși de Cronos. Uranus, rănit și detronat, dispare din scenă, dar nu înainte de a rosti o profeție: și Cronos va fi, la rândul său, detronat de propriul fiu – profeție ce se va adeveri prin ascensiunea lui Zeus.

Simbolismul mitului lui Uranus

Mitul lui Uranus reflectă tensiunea arhetipală dintre generații – conflictul dintre vechile și noile forțe cosmice. Acesta este unul dintre primele exemple de luptă pentru succesiune divină, o temă recurentă în mitologia greacă. Uranus simbolizează ordinea cosmică fixă, dar și opresiunea; Cronos – revolta împotriva stagnării; iar Zeus – echilibrul între autoritate și înnoire.

Totodată, relația Uranus–Gaia este o alegorie a relației dintre cer și pământ: cerul acoperă și fecundează pământul, dar și domină, închide și controlează. Ruperea acestui echilibru are implicații simbolice majore în miturile creației.

Uranus în raport cu alte mitologii

Uranus poate fi comparat cu alte divinități cerești din mitologiile lumii:

• În mitologia romană, Uranus este identificat cu Caelus, o divinitate asemănătoare, deși slab conturată în cultul roman propriu-zis.

• În mitologia mesopotamiană, există paralele cu zeul Anu, personificarea cerului și tatăl zeilor.

• În mitologia hindusă, corespondentul poate fi identificat cu Dyaus Pitar, zeul cerului diurn.

Aceste analogii indică o origine comună indo-europeană sau o arhetipalitate universală a zeului ceresc în spiritualitatea antică.

Reprezentări și cult

Uranus nu a fost venerat ca zeu cu temple sau culturi oficiale în Grecia antică. Fiind o divinitate primordială, el a fost mai degrabă un simbol mitologic decât o figură religioasă activă. De aceea, nu există statui, temple sau preoți dedicați lui Uranus în lumea greacă clasică. Rolul său este în principal narativ și cosmologic.

Uranus în astronomie

În epoca modernă, numele lui Uranus a fost dat celei de-a șaptea planete a Sistemului Solar, descoperită în 1781 de astronomul William Herschel. Este prima planetă descoperită cu ajutorul telescopului, iar numele i-a fost dat pentru a continua tradiția numirii planetelor după zei din mitologia greco-romană.

Concluzie

Uranus este o figură esențială în mitologia greacă, reprezentând începutul lanțului genealogic divin care va duce, prin Cronos și Zeus, la configurația clasică a Olimpului. Deși nu este un zeu activ în miturile eroice sau în viața religioasă a grecilor, importanța lui în miturile cosmogonice este de necontestat. Prin el începe povestea puterii divine, a succesiunii generațiilor și a conflictului dintre stabilitate și schimbare.