Găinile pot umbla și fără cap?
Cine taie în gospodărie o găină, îi taie de obicei capul. Dar nu o face pentru a vedea dacă găinile pot umbla și fără cap. Totuși va observa ca acestea chiar cu capul tăiat continua să se miște.
Însă mișcarea găinilor nu este controlată doar de către creier, ci și de noduri nervoase din măduvă, ganglionii. Un ganglion este o îngramadire de celule, formând o mică umflatură pe traiectul nervilor. Un ganglion nervos conține corpii celulari ai neuronilor (celule nervoase), micile centre de comanda ale neuronilor ale căror prelungiri formează nervii.
Acestea funcționează și dacă găina nu mai are cap.
De aceea, găinile mai pot alerga sau da din aripi câteva momente după ce au fost decapitate. Deși mișcările lor sunt haotice, înainte ca organismul să își înceteze activitatea acestea se misca. Câte odată se poate întâmpla chiar să meargă.
A exista totuși un caz care demonstrează faptul ca găinile pot umbla și fără cap.
Cocosul Mike, care a trăit în anii ’40
Mike a devenit popular in anul 1945, după ce proprietarul sau, Lloyd Olsen, s-a gândit să-l gătească și să-i găsească rostul vieții efemere pentru o supa și i-a tăiat capul, potrivit Oddity Central.
Operațiunea nu prea i-a reușit
Sau poate i-a reușit mai bine decât cercetătorilor. Mike a tăiat partea din față a capului, o parte a creierului (și așa destul de mic) partea importantă rămânând să susțină în viața săraca pasăre.
Oricum operația pe care a reușit-o Mike reprezintă încă o senzație în lumea medicală, iar cazul sau rămâne unic, asta deși multi au încercat să-l recreeze.
În lipsa capului, Mike nu putea să mănânce și să bea de unul singur, însă Olsen a avut grijă de toate acestea, cu ajutorul unor seringi.
Cazul acestui cocoș care demonstrează faptul ca găinile pot umbla și fără cap rămâne unic.
La fel de ciudată este și tăierea țiparilor – un țipar tăiat rămâne destul de mult timp „viu“.
De fapt sunt niște reacții ale sistemului nervos, ale acelor noduri nervoase din măduvă, ganglioni despre care vorbeam la începutul articolului.
Concluzie: Poți să „mergi” sau să te „miști” chiar dacă nu ai „cap”. Îți trebuie „nervi puternici” și „voință” chiar daca ești „găină”.
Așa că fii vesel. Viața e frumoasă!
Poate ai nevoie și de:
Citește și află:
- Curiozități despre animale
- Mușcăturile de șarpe trebuie supte?
- Dacă mănânci câte puțin, se micșorează stomacul?
- Bolile copilăriei se fac o singură dată?
- Cand e bine sa ajuti si cand nu? Poveste cu mesaj.
- Geniul și nebunia merg mână în mână?