Aproximativ 4 la sută dintre oameni experimentează un anumit tip de sinestezie. Dar hai să vedem ce este sinestezia.
Ce este sinestezia?
Sinestezia este un fenomen perceptiv în care stimularea unui simț declanșează experiențe în alt simț. De exemplu, un sinestezic poate vedea culori atunci când se aude muzică sau poate simți gustul unor arome atunci când rostește cuvinte diferite.
Cuvântul sinestezie provine din cuvintele grecești „syn” pentru uniune și „aesthesis” pentru senzație, ceea ce se traduce literal prin „o uniune a simțurilor”.
Există peste 70 de tipuri de sinestezie, care determină asocieri între diferite tipuri de inputuri senzoriale. Ceea ce au toate în comun este faptul că asocierile sunt involuntare, prezente încă din copilărie și rămân consecvente pe tot parcursul vieții.
Se crede că sinestezia este cauzată de o conectivitate suplimentară între regiunile senzoriale ale creierului. Stimularea unui simț îl activează în mod încrucișat pe celălalt.
În anii ’90, sinesteziștii de sunet și culoare au fost legați la ochi și plasați într-un scaner fMRI. Aceștia au prezentat activitate în regiunile vizuale ale creierului atunci când au fost redate sunete, un model care nu a fost observat la cei care nu sunt sinesteziști.
Acum știm că materia albă, care conectează diferite regiuni ale creierului, este organizată diferit în creierul sinestezicilor și că aceștia au mai multă materie cenușie în regiunile responsabile de percepție și atenție.
Cu toții ne naștem cu multe conexiuni încrucișate între regiunile creierului, dar pentru cei mai mulți dintre noi, acestea sunt eliminate în timpul dezvoltării timpurii.
Una dintre teorii este că creierul sinestezicilor trece prin mai puțină curățare, astfel încât aceștia experimentează simțuri interconectate pe tot parcursul vieții.
Când a fost descoperită sinestezia?
Este posibil ca filozofii greci să fi fost primii care au analizat acest fenomen în secolul al XVII-lea, când s-au întrebat dacă nu cumva culoarea este o proprietate fizică a muzicii.
Cu toate acestea, primul sinestezist documentat a fost Georg Tobias Ludwig Sachs, un medic austriac care a scris despre propriile experiențe cu cuvinte colorate și muzică în 1812.
Interesul pentru acest fenomen a dispărut în secolul al XIX-lea, iar sinestezia a fost recunoscută oficial ca o afecțiune neurologică abia în anii 1980.
De atunci, cercetătorii au început să deslușească rădăcinile de dezvoltare, neurologice și psihologice ale sinesteziei, dar rămân multe întrebări.
Ce simțuri afectează sinestezia?
Sinestezia poate conecta oricare două experiențe senzoriale pe care doriți să le numiți (și multe pe care nu le puteți numi).
Unele dintre cele mai frecvente includ vederea literelor sau numerelor colorate (sinestezie grafemicoloră).
Vederea culorilor atunci când auziți sunete sau muzică (cromoestezie) și gustul cuvintelor (sinestezie lexico-gustativă).
Asociațiile exacte variază de la o persoană la alta. Un sinestezic ar putea descrie litera „t” ca fiind roșie, iar altul ca fiind albastră – și se pare că acestea sunt învățate în copilărie.
De exemplu, sinestezicii descriu adesea asocieri de litere și culori care corespund culorilor jucăriilor sau jocurilor din copilărie.
Are sinestezia vreun beneficiu?
Este mai probabil ca sinestezicii să se bucure de activități creative datorită experienței senzoriale mai bogate pe care le oferă.
Oamenii raportează adesea că își canalizează experiențele senzoriale neobișnuite în artă și muzică.
Muzicienii Pharrell Williams, Mary J Blige și Lady Gaga susțin că au cromoestezie (văd culori atunci când ascultă sunete).
Sinestezia grafemicoloră a fizicianului Richard Feynman (vede litere și numere colorate) l-a ajutat să scrie și să își amintească ecuațiile.
Este posibil să existe și alte beneficii. De exemplu, sinestezia grafemicoloră a fost asociată cu îmbunătățirea memoriei și cu o procesare mai rapidă a informațiilor.
La copii, este asociată cu un vocabular mai mare și o alfabetizare mai bună.
Cercetările arată că sinesteziștii se bucură de un impuls timpuriu pentru anumite abilități cognitive care se mențin pe tot parcursul vieții. Sinesteziștii în vârstă prezintă abilități de memorie relativ juvenile.
Deși sinestezia este de obicei prezentă încă din copilărie, există dovezi că cei care nu sunt sinesteziști pot învăța anumite asocieri senzoriale. În cazuri rare, oamenii au dezvoltat sinestezie după o leziune cerebrală.
Unii oameni de știință cred că antrenarea oamenilor pentru a asocia diferite simțuri ar putea ajuta la protejarea împotriva declinului memoriei odată cu vârsta.
Cercetătorii investighează, de asemenea, dacă sinestezia antrenată poate ajuta la ameliorarea unor afecțiuni precum autismul, dislexia și ADHD.
Cum știu dacă am sinestezie?
Cercetările efectuate de profesorii Jamie Ward și Julia Simner de la Universitatea din Sussex au descoperit că aproximativ 4% dintre oameni experimentează unul dintre cele mai comune trei tipuri de sinestezie.
O persoană cu sinestezie lexico-gustativă ar putea descrie cuvinte sau numere ca pe niște mici picături de gust și textură pe limbă.
Persoanele cu sinestezie de atingere în oglindă descriu adesea senzații de furnicături, căldură sau presiune în propriul corp atunci când văd o persoană fiind atinsă.
Alți sinesteziști descriu iluzii vizuale, cum ar fi forme sau aure în fața lor atunci când aud cuvinte sau muzică.
Dacă ceva din toate acestea vă sună familiar, s-ar putea să aveți sinestezie!
Sinestezia se grupează adesea în familii, sugerând o componentă genetică, dar nu este atât de simplu ca și cum ar exista o singură genă „pentru” sinestezie.
Cercetările conduse de Dr. Simon Fisher de la Institutul Max Planck pentru Psiholingvistică din Olanda au identificat șase variante genetice asociate cu sinestezia sunet-culoare.
Acestea sunt implicate în conectivitatea cerebrală și sunt exprimate atât în regiunile vizuale, cât și în cele auditive ale creierului.