Ecaterina Teodoroiu

« Inapoi la Dicționar

Ecaterina Teodoroiu S-a născut la 16 ianuarie 1894 în Vădeni, localitatea situată în nordul orașului Târgu-Jiu, fiind fiica Țăranilor Elena și Vasile Toderoiu (Teodoroiu), care au avut 8 copii.

Clasele primare le-a absolvit la școala din Vădeni (cls. I – II), cu învățătorii Maria Dumitrescu – Bumbești și Gh. Ciocănescu și la Școala primară nr.1 Târgu-Jiu (cls. III – IV). În perioada 1909 – 1916 a urmat cursurile Școlii Normale de Învățători București (conform lui I. Mocioi) ori cursurile Liceului Teoretic „Gh. Lazăr” (conform lui N. Tăutu), obținând bune rezultate școlare și bursă de studii.

În timpul cât a fost elevă la București, Ecaterina Teodoroiu a urmat Școala de infirmiere din cadrul Spitalului Azil „Elena Doamnă”. De la clasele primare a fost pasionată de istorie, iar învățătoarea Maria Dumitrescu – Bumbești și prof. Stănescu de la București au contribuit prin lecțiile predate la formarea patriotică și eroică a Ecaterinei, care a înțeles necesitatea eliberării de sub stăpânirea străină, iar școala de infirmieră absolvită i-a dat sentimentul utilității prin îngrijirea bolnavilor și răniților de pe front.

Tot la București în anul 1913, în vreme ce era elevă la gimnaziul – pension, în clasa a V – a Ecaterina a fost primită cercetașă în Cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteșteanu (viitoarea doamnă Arethia Tătărescu), pentru „a servi oricât de puțin țara în împrejurări grele.”
În iunie 1916, după ultima istruire a cercetașilor, comandanta Arethia Tătărescu li s-a adresat interogativ : „Băgați de seamă, țara va avea din nou, în curând, nevoie de voi. Sunteți gata ?”

Ecaterina Teodoroiu în războiul împotriva Austro-Ungariei

„–Gata la datorie!” a fost răspunsul primit, într-un glas. La decretarea mobilizării din august 1916 Ecaterina a fost folosită cercetașă la îngrijirea răniților din Târgu-Jiu, făcând parte din Cohorta „Domnul Tudor”, condusă de cpt. Liviu Teiușeanu.

La 15 august 1916, ziua intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei, cercetașa Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat pentru îngrijirea și tratarea bolnavilor și răniților. Ea s-a deplasat chiar pe frontul din Transilvania să aducă, cu o ambulanță, pe răniți la spitalele amenajate în Târgu-Jiu.

În aceste împrejurări, dar și din vizitele făcute pe linia I, fratelui său Nicolae, înrolat în Regimentul 18 Gorj pe frontul de la Jiu, Ecaterina a văzut cum se mânuiesc armele.

Curajul cu care venea la răniții de pe front și devotamentul cu care-i îngrijea au făcut-o cunoscută pe Frontul de la Jiu, iar generalul I.Dragalina, care i-a dat mantaua de pe el, i s-a adresat. „Ești o adevărată eroină !”. Vorbele și mantaua generalului au contribuit și ele la destinul tinerei gorjence.

La 12 octombrie 1916 trupele germane au rupt linia de apărare a Frontului de la Jiu, intrând în satele comunei Schela, aflate sub munte, în partea dreaptă a Jiului.

Militarii români s-au regrupat în partea nordică a Târgu-Jiului, organizând o puternică rezistență. Cătalina a fost prezentă zi și noapte pe drumul dintre front și spitalele din Târgu-Jiu.

În aceste zile de război ea a trăit momentele grele ale rănirii generalului Dragalina, la patul căruia a ajuns, căutând să-i aline suferința.

Cătălina se evidențiază

În ziua de 14/27 octombrie 1916 col. Ion Anastasiu, comandantul Grupului Jiul, a organizat o puternică ofensivă împotriva inamicului, care pusese stăpânire pe cursul superior al Jiului.

Românii au reușit să elibereze toate localitățile de la poalele Parângului și Vulcanului și să producă importante pagube inamicului. Fiindcă în luptele de la 14 octombrie 1916 concentrarea forțelor s-a făcut în zona în care a acționat col. I. Anastasiu, germanii au trimis două companii, care profitând de plecarea batalionului maiorului Trușculescu la Rasovița au urmărit să cucerească orașul Târgu-Jiu, rămas fără armată de apărare.

Dacă reușeau să-și îndeplinească misiunea, germanii urmau să atace din spate trupele române și să captureze pe militarii de pe frontul de la Jiu. În acea perioadă în oraș erau doar plutoanele de milițieni care păzeau liniștea localității și podul de peste Jiu.Ajunși la malul drept al Jiului și în preajma Podului, germanii au fost văzuți între alții și de Ecaterina Teodoroiu, care a alertat poliția orașului.

Au venit la malul stâng al Jiului bărbați, femei, copii, cercetași cu armele din dotare, polițiștii comisarului Ioan C. Popilian și milițienii comandați de cpt. Sadoveanu. Lor li s-au alăturat cei câțiva soldați aflați ocazional în oraș și cei din spitale.

Ecaterina Teodoroiu a aprovizionat pe cercetași cu muniție, iar când au apărut răniți le-a acordat primul ajutor și i-a transportat la spital. După mai multe ore de luptă, inamicul a fost respins, iar între aceia remarcați s-a aflat și Cătălina, care a constituit pentru toți un exemplu de curaj și dăruire.

Lupta din 14 octombrie 1916 de la Podul Jiului a îndârjit-o și a hotărât-o să îmbrace haina militară. Și unde putea să o facă mai cu încredere decât alături de fratele său Nicolae. Așa a ajuns Cătălina pe Frontul de la Jiu, alături de frate, care a învățat-o să folosească arma și baioneta.

Faptele de arme ale Ecaterinei Teodoroiu

La 16/29 octombrie 1916 ea a îmbrăcat haina militară, iar colonelul Jippa, comandantul Regimentului 18 i-a aprobat înrolarea în armată astfel că la 20 octombrie se afla în dispozitivul de luptă Muntele Gornăcel.

Faptele de arme ale Ecaterinei Teodoroiu nu au rămas fără ecou, fiindcă la 23 octombrie 1916 a fost invitată la București, unde a fost felicitată de familia regală. Revenind la Regimentul 18 Gorj ea a constatat că inamicul a spart frontul și a aflat că fratele său Nicolae a murit ucis de un obuz la 1/14 noiembrie 1916. După ce i-a săpat mormântul cu mâna sa, Cătălina a luat arma, tunica, cascheta fratelui și a ajuns din urmă, la Dănești, pe militarii Regimentului 18 Gorj.

A solicitat să fie înrolată voluntară în locul fratelui ucis. Și astfel Ecaterina Teodoroiu a fost repartizată în grupa a două, din plutonul I, compania a VIII-a, batalionul al II-lea, Regimentul 18 Gorj. În continuă retragere, militari ai companiei a VIII –a au fost lua$i prizonieri, dar împușcând pe aceia care o păzeau, Ecaterina a scăpat de două ori din această situație.

A fost rănită ușor la Bărbătești și mai grav la Filiași, necesitând internarea în spital la Craiova, București și Iași. Pentru faptele sale de arme, la spitalul din Iași, a primit de la Regina Maria gradul de sublocotenent onorific.

În perioada cât a stat în spitalul din Iași, Ecaterina a cunoscut pe sublocotenentul Gh. Mănoiu din Bălești Gorj, cu care s-a împrietenit. La externarea din spital ea s-a angajat (înrolat) la îngrijirea bolnavilor de tifos exantematic în compania a VII – a din Regimentul 43/59 in-fanterie, unde a activat sublocotenentul Mănoiu.

Generalul Ernest Broșteanu, în raportul către Corpul I Armată, a remarcat: „…Purtarea sa a fost din cele mai morale. Îndrăzneala, hotărârea cu care era dotată, dă desigur un imbold pentru acte de curaj, camarazilor săi de regiment”.

Românca Ecaterina Teodoroiu, Ioana D’Arc a noastră

Pincipele Nicolae o considera pe Cătălina „Ioana D’Arc a noastră, ce se cuvine a fi recompensată”. Și gorjanca a fost răsplătită de regele Ferdinand la 10 martie 1917 cu ordinele „Virtutea cetățenească în aur, de război” și „Virtutea militară de război, clasa a II-a”. I s-a acordat și gradul de sublocotenent.

Cătălina s-a logodit cu sublocotenentul învățător Gh. Mănoiu, urmând să se căsătorească la terminarea războiului.

Chiar dacă familia regală și comandanții militari au căutat să o ferească de pericol, propunându-i să activeze într-o unitate de Crucea Roșie, Ecaterina Teodoroiu a refuzat, cerând cu hotărâre să lupte în fruntea plutonului pe care-l conducea, cu arma în mână, impotriva dușmanului.

Și în ziua de 17 august 1917 comandantul de divizie i-a propus să treacă la spitalul mobil, dar Cătălina a refuzat cu hotărâre: „Țin cu orice preț să iau parte la luptă !”. În luptele crâncene din zona Muncelu, de pe dealul Secului din noaptea de 22/23 august 1917 Ecaterina Teodoroiu, aflată în fruntea plutonului, a fost împușcată mortal, dar înainte de a-și da obștescul sfârșit, a îndemnat pe soldați: „Înainte ! Răzbunați-mă!”

In Memoriam

A fost înmormântată pe câmpia Zăbrăuți cu onoruri militare, rămânând ca „un strălucit exemplu de virtute ostășească”. Gorjeanca Ecaterina Teodoroiu, devenită un simbol al eroismului feminin, a fost cinstită cum se cuvine de conjudețeni.

Faptele de cinstire memorabilă au fost numeroase și semnificative, pentru a-i pune în evidență personalitatea.

Un comitet special, organizat în anul 1919, a hotărât să ridice în memoria Ecaterinei Teodoroiu două monumente, unul la București și altul la Vădeni – Gorj. Chiar generalul francez Berthelot, care a cunoscut faptele Ecaterinei, a trimis comitetului de inițiativă o scrisoare de omagiere a eroinei și de acord pentru hotărârea luată : „… Învățătorii și învățătoarele înaintea copiilor, ofițerii în față soldaților, vor ști să evoce, povestind despre prea scurta existență a acestei sublime eroine, imaginea totdeauna vie a credinței în destinele unui mare popor. Găsesc înălțătoare ideea de a consemna printr-un monument, înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoaștere și de admirație, dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuți ale neamului pentru generațiile ce vor veni”. (colecția Muzeul jud. Gorj, dos. 2064, pag. 1).

sursa: Al. Doru Șerban «Personalități care au fost în Gorj»

Poate ai nevoie și de:

Citește și află:

Istorie, Personalități Aspasia din Milet

Personalități John Nash

Personalități Malala Yousafzai

« Inapoi la Dicționar

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

three × 5 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură Generală
Logo
Enable registration in settings - general