Da, cu siguranță. Vitamina C întărește sistemul imunitar al organismului.
În lipsa ei, am suferi de o serie de neajunsuri, printre care infecții mai frecvente, dar și leziuni care se vindecă greu, randament scăzut, oboseală sau depresii.
Întrebarea este însă: suntem mai protejați de răceli dacă ingerăm o cantitate mai mare de vitamina C decât în mod normal (Societatea Germană pentru Nutriție recomandă 100 mg pe zi)?
Organizația internațională Cochrane Collaboration a evaluat în 2005 mai multe studii și nu a putut stabili un asemenea efect. Însă potrivit unora dintre studii, pacienții care au primit doze mai mari de vitamina C (în jur de 200 mg) s-au însănătoșit mai repede.
Așadar, în niciun caz nu strică să sprijini organismul în procesul de vindecare, furnizându-i un supliment de vitamine.