Arhimede din Siracuza (circa. 287 – circa. 212 î.Hr.) a fost un matematician, fizician, inginer, astronom și inventator grec din orașul antic Siracuza din Sicilia. Deși se cunosc puține detalii despre viața sa, este considerat unul dintre cei mai importanți oameni de știință din antichitatea clasică. Considerat cel mai mare matematician al istoriei antice și unul dintre cei mai mari din toate timpurile, Arhimede a anticipat calculul și analiza modernă prin aplicarea conceptului de infinit mic și a metodei epuizării pentru a deriva și demonstra riguros o serie de teoreme geometrice. Printre acestea se numără aria unui cerc, suprafața și volumul unei sfere, aria unei elipse, aria sub o parabolă, volumul unui segment al unui paraboloid de revoluție, volumul unui segment al unui hiperboloid de revoluție și aria unei spirale. (Wikipedia)
Arhimede din Siracuza – citate, maxime și cugetări
Nu deranjaţi cercurile mele!
Daţi-mi un punct de sprijin şi pun pământul în mişcare.
Un corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins ascendent pe verticală cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid sau gaz dislocat.