Alexandru Macedon – orori ale istoriei

« Inapoi la Dicționar

Bătălia dintre Răsărit şi Apus s‑a desfăşurat în două faze. Războaiele medice au asigurat supravieţuirea Apusului, însă Alexandru Macedon (n. , Pella, Macedonia Antică – d. Babilon, Mesopotamia) a făcut ca Apusul să domine.

Tatăl lui Alexandru, regele Filip II al Macedoniei, din nordul Greciei, a întărit falanga, prevăzând blocul de infanterişti cu suliţe mai lungi şi acoperindu‑i flancurile cu arcaşi şi cavalerie. A cucerit Grecia cu noua sa oştire, dar a fost asasinat înainte de a putea ataca Imperiul Persan.

Fiul său, Alexandru III, care avea douăzeci de ani, a preluat puterea şi a înăbuşit două revolte care au izbucnit imediat după aceea, cu neîndurarea care avea să‑i devină caracteristică – o răscoală în nord, a triburilor din Tracia, apoi una din sud, a puternicului oraş grecesc Teba.

După ce şi‑a acoperit spatele, Alexandru a trecut în Asia Mică (azi, Turcia) şi a nimicit garnizoana persană din acea provincie când aceasta a încercat să‑l oprească din drumul către râul Granicus. A început apoi un marş eroic de‑a curmezişul Orientului Mijlociu.

Nodul gordian, o scamă pentru Alexandru Macedon.

Nodul gordian, o scamă pentru Alexandru Macedon

Nodul gordian, o scamă pentru Alexandru Macedon

Alexandru acţiona imprudent de direct, după cum arată povestea „nodului gordian“, o încâlceală mistică de sfoară, păstrată într‑un templu din Asia Mică. O profeţie spunea că acela care va izbuti să desfacă nodul va stăpâni Asia; lui Alexandru nu i‑a păsat că treaba părea imposibilă.

A scos, pur şi simplu, sabia şi a tăiat nodul. Strategia lui în luptă era asemănătoare. Încerca să vadă care parte din linia inamicului era cea mai puternică şi ataca drept acolo. Tactica era riscantă, şi Alexandru s‑a ales cu o sumedenie de răni pe câmpul de luptă, provocate de diferite arme, însă oştenii aşteptau de la regii macedoneni să conducă prin propriul exemplu.

După ce a înaintat prin trecătorile dintre Asia Mică şi Siria, Alexandru a descoperit că regele Darius III al Persiei îşi strecurase întreaga oştire prin spatele său, izolându‑i pe macedoneni la Issos. Fără să stea mult la chibzuială, Alexandru a descoperit un punct slab în linia persană şi l‑a atacat cu cavaleria.

Perşii au rupt rândurile şi au fost măcelăriţi în timp ce fugeau, lăsând în urmă convoiul care transporta bagajele, în care călătoreau şi împărăteasa Persiei cu fiica ei. Alexandru s‑a dus către sud, ca să ocupe porturile ce permiteau flotei persane să pună în primejdie legătura cu restul forţelor sale.

Portul fenician Tyr fusese construit într‑un loc bine apărat, pe o insulă din largul coastei, la care oştirile de până atunci nu izbutiseră să ajungă. Însă macedonenii şi‑au făcut tabăra pe ţărm şi şi‑au petrecut următoarele luni construind un dig până pe insulă. După ce Alexandru Macedon a făcut legătura dintre uscat şi insulă, Tyrul a cedat în faţa asaltului.

Alexandru a masacrat bărbaţii şi a vândut copiii şi femeile ca sclavi.

Când Alexandru a vizitat Egiptul, a fost primit ca un zeu, şi nu încape îndoială că aşa se simţea. În anul 331 î.Hr., la gurile fluviului Nil, a pus temelia Alexandriei, un nou oraş al culturii şi învăţăturii, care avea să adăpostească în scurtă vreme cea mai mare bibliotecă din lumea antică, cel mai mare far, primul muzeu (Templul Muzelor) şi aproape pe toţi învăţaţii din următoarele câteva secole.

La Gaugamela, în nordul Mesopotamiei (azi, Irak), uriaşa armată a perşilor a atacat oştirea lui Alexandru Macedon. Întrucât lupta se dădea pe teren plat, cei care aveau o oştire mai mare ar fi trebuit să fie în avantaj. Perşii aveau elefanţi, care de luptă cu lame laterale şi câteva sute de mii de oşteni de diverse seminţii, adunaţi din tot Orientul Mijlociu.

Şi totuşi, Alexandru i‑a învins. A cucerit apoi oraşul imperial persan, Persepolis, pe care l‑a incendiat accidental la beţie, şi l‑a urmărit pe Darius prin întinderea deşertică, până ce acesta a murit.

În continuare, Alexandru a dispărut dincolo de marginile hărţilor, luptând cu triburi care se ascundeau în fortăreţele lor din munţii Asiei Centrale. După ce le‑a cucerit, a luat‑o către sud, spre India, şi i‑a învins pe băştinaşi, cu elefanţii lor de luptă cu tot. În cele din urmă, oştenii săi, sleiţi de puteri, şi‑au dat seama că el n‑o să se întoarcă din drum înainte să ajungă la capătul pământului.

Oştirea s‑a răsculat şi l‑a silit să se întoarcă acasă.

Alexandru Macedon şi‑a condus oştenii acasă pe o cale grea, de‑a lungul deşertului pârjolitor de pe coasta Iranului. Unii zic că a fost o mişcare strălucită, căci putea fi aprovizionat de corăbii în timp ce mergea pe cel mai scurt traseu posibil. Alţii zic că‑şi pedepsea oştenii pentru că îl făcuseră să se înapoieze. În orice caz, până să ajungă înapoi, în lumea civilizată, două treimi din oştirea sa a pierit.

Bilanțul uneia dintre cele mai mari orori ale istoriei

Numărul de morţi: 500 000, dintre care 250 000 de civili masacraţi
Locul în clasamentul Orori ale istoriei: 70
Tipul: cuceritor al lumii
Conflictul, în linii mari: macedoneni vs. perşi
Perioada: a domnit între 356 şi 323 î.Hr.
Locul: Orientul Mijlociu
Cine poartă de obicei cea mai mare vină: Alexandru III al Macedoniei

surse: Marea carte a inumanităţii, autor Matthew White, Wikipedia

Poate ai nevoie și de:

Citește și află:

Războaiele Medice – orori ale istoriei

De ce femeile disting mai bine culorile?

Glucoza stimulează concentrarea?

« Inapoi la Dicționar

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

five × 4 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură Generală
Logo
Enable registration in settings - general