Aristotel (/ˈærɪstɒtəl/; greacă: Ἀριστοτέλης Aristotélēs, pronunțat [aristotélɛːs]; 384-322 î.Hr.) a fost un filozof și politehnician din Grecia Antică. Scrierile sale acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv fizică, biologie, zoologie, metafizică, logică, etică, estetică, poezie, teatru, muzică, retorică, psihologie, lingvistică, economie, politică, meteorologie, geologie și guvern. În calitate de fondator al școlii filozofice peripatetice din cadrul Liceului din Atena, el a inițiat tradiția aristotelică mai largă care a urmat și care a pus bazele dezvoltării științei moderne.
Se cunosc puține lucruri despre viața lui Aristotel. S-a născut în orașul Stagira din nordul Greciei, în perioada clasică. Tatăl său, Nicomachus, a murit când Aristotel era copil, iar acesta a fost crescut de un tutore. La vârsta de șaptesprezece sau optsprezece ani s-a alăturat Academiei lui Platon din Atena și a rămas acolo până la vârsta de treizeci și șapte de ani (c. 347 î.Hr.). La scurt timp după moartea lui Platon, Aristotel a părăsit Atena și, la cererea lui Filip al II-lea al Macedoniei, l-a îndrumat pe fiul său Alexandru cel Mare, începând cu anul 343 î.Hr. A înființat o bibliotecă în Liceu, care l-a ajutat să producă multe dintre sutele sale de cărți pe suluri de papirus.
Deși Aristotel a scris multe tratate și dialoguri elegante pentru a fi publicate, doar aproximativ o treime din producția sa originală a supraviețuit, niciuna dintre acestea nefiind destinată publicării. Aristotel a oferit o sinteză complexă a diferitelor filosofii existente înainte de el. În primul rând, Occidentul a moștenit de la învățăturile sale lexicul său intelectual, precum și problemele și metodele de cercetare. Ca urmare, filosofia sa a exercitat o influență unică asupra aproape tuturor formelor de cunoaștere din Occident și continuă să fie un subiect de discuție filosofică contemporană.
Opiniile lui Aristotel au modelat profund erudiția medievală. Influența științei fizice s-a extins din Antichitatea târzie și Evul Mediu timpuriu până în Renaștere și nu au fost înlocuite în mod sistematic până în perioada Iluminismului și până la elaborarea unor teorii precum mecanica clasică. Unele dintre observațiile zoologice ale lui Aristotel găsite în biologia sa, cum ar fi cele referitoare la brațul hectocotyl (reproducător) al caracatiței, au fost necrezute până în secolul al XIX-lea. El a influențat, de asemenea, filosofiile iudeo-islamice din Evul Mediu, precum și teologia creștină, în special neoplatonismul Bisericii Primare și tradiția scolastică a Bisericii Catolice. Aristotel a fost venerat printre savanții musulmani medievali ca „Primul Învățător”, iar printre creștinii medievali, precum Toma d’Aquino, ca fiind pur și simplu „Filozoful”, în timp ce poetul Dante l-a numit „maestrul celor care știu”. Lucrările sale conțin cel mai vechi studiu formal cunoscut al logicii și au fost studiate de savanți medievali precum Peter Abelard și John Buridan. Influența lui Aristotel asupra logicii a continuat până în secolul al XIX-lea. În plus, etica sa, deși a avut întotdeauna influență, a dobândit un interes reînnoit odată cu apariția modernă a eticii virtuții. (Wikipedia)
Aristotel – citate, maxime și cugetări
Răul ţine de nemărginire (infinit sau nelimitat), aşa cum presupuneau în reprezentările lor pitagoreicii, pe câtă vreme binele ţine de finit.
Fără activitate nu există plăcere, iar plăcerea duce la desăvârşire orice activitate.
Este un principiu dovedit că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda.
Numim om liber pe acela care îşi este singur scop şi nu este un scop pentru altul.
Dialecticianul şi sofistul se comportă întocmai ca şi filozoful, căci vor să treacă drept atare. Căci sofistica este numai o înţelepciune aparentă, iar dialecticienii discută despre toate, şi domeniul comun al discuţiilor lor este Fiinţa.
Îndoiala este începutul înţelepciunii.
Ceea ce avem de învăţat să facem, învăţăm făcând.
Omul înţelept nu spune tot ce gândeşte, dar ce spune, gândeşte.
Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele sunt dulci.
Egalitatea este sufletul prieteniei.
Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conştiinţa că le merităm.
E mai puternic cel care îşi învinge poftele decât duşmanii: într-adevăr, lucrul cel mai greu e să te învingi pe tine.
Legea este raţiune liberă de pasiune.
Mâna este instrumentul instrumentelor.
Limitele contemplării sunt şi cele ale fericirii: cu cât contempli mai mult, cu atât eşti mai fericit.
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri; o inimă în două suflete.
Inteligenţa este aroganţă educată.
Speranţa este visul celui treaz.
Dumnezeu, Care nu poate fi văzut de nimeni, Se vădeşte în lucrurile Sale.
Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi e adevărul.
Poezia este mai adevărată decât istoria.
Filosoful este acela care posedă totalitatea cunoaşterii în măsura posibilului.
Posibilitatea de a susţine un lucru fără a-l accepta este semnul unei minţi educate.
Fericirea este sensul şi scopul vieţii, traiectoria şi finalul existenţei umane.
Memoria este scribul sufletului.
Începutul e jumătatea întregului.
Suntem ceea ce facem.
Prima calitate a stilului este claritatea.
Toţi oamenii au sădită dorinţa de a cunoaşte. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simţurilor. Ei simt această plăcere pentru ei înşişi, chiar când nu este vorba de urmărirea unui folos, şi lucrul se adevereşte mai ales cu privire la simţul ce se exercită prin ochi. Într-adevăr, noi preferăm acest simţ tuturor celorlalte, nu numai când avem în vedere un scop practic, ci chiar fără o asemenea intenţie şi pricina este că acest simţ ne dă putinţa, mai mult decât oricare altul, să cunoaştem mai bine un lucru, dând totodată la iveală în el multe însuşiri deosebitoare. De aceea sufletul este primordiala entelehie a unui corp natural ce posedă viaţa ca potenţă. Şi după cum ochiul este pupila împreună cu funcţia ochiului, tot aşa aici sufletul şi corpul sunt împreună o fiinţă vie.
Aristotel – citate, maxime și cugetări