Qin Shi Huang Di – Primul împărat al Chinei – orori ale istoriei

« Inapoi la Dicționar

Cine a fost primul împărat al Chinei

Qin Shi Huang DiPrimul împărat al Chinei (n. , Handan, Zhao – d. , Xi’an, Dinastia Qin) este întemeietor al dinastiei chineze Qin, care a domnit între anii (221 – 210 î.Hr.). De la numele dinastiei Qin provine numele de astazi al tarii. S-a născut în statul Zhao state cu capitala Handan, ca Ying Zheng (嬴政) sau Zhao Zheng (趙政), pîrinții lui fiind King Zhuangxiang of Qin și Doamna Zhao.

Qin Shi Huang Di – Primul împărat al Chinei

După ce Zheng a devenit stăpânitorul întregii Chine, a inventat un titlu nemaiauzit până atunci, cu care a rămas în istorie: Primul (Shi) August (Huang) Împărat (Di) al Chinei (Qin).

În această perioadă, Li Si, şeful guvernului, a stabilit noi standarde în materie de complotare şi ticăloşie pentru toţi marii sfetnici de teapa lui care i‑au urmat în istorie. Li Si ştia foarte bine cum să facă pe veci din China o împărăţie paşnică, aflată sub semnul ordinii. Avea o mulţime de propuneri, iar Primul Împărat îl asculta. În cea mai mare parte, aceste reforme au răspândit experimentatul sistem totalitar al statului Qin în noile teritorii cucerite.

Pentru a‑i ţine pe nobilii ambiţioşi departe de putere, Qin Shi Huang Di a desfiinţat vechea aristocraţie şi a abolit sistemul feudal.

După ce a adunat armele de la nobilii învinşi, şi‑a împărţit stăpânirea în treizeci şi şase de prefecturi, conduse de oficiali numiţi de el. În fiecare prefectură, Primul Împărat avea trei oficiali de sine stătători, care se ocupau de câte o parte din cârmuire: un guvernator pentru partea civilă, un comandant militar independent şi un inspector care‑i iscodea pe ceilalţi doi.

Pentru funcţiile de rang mai mic, a creat un serviciu civil profesional, în care erau angajate persoane ce trecuseră cu succes examene nepărtinitoare probând nivelul lor de educaţie.

Pentru a spori unitatea statelor care înainte fuseseră în război, Primul Împărat al Chinei a redus toate particularităţile regionale la o versiune oficială a tuturor lucrurilor.

A standardizat scrierea chineză, creând sistemul folosit până în zilele noastre. A scos o monedă nouă şi a stabilit un sistem de măsuri şi greutăţi.

A impus ca toate carele să aibă osiile de aceeaşi lungime, ca să se potrivească noilor drumuri pe care le‑a construit în întreaga Chină şi care‑l ajutau să‑şi trimită mai repede trupele în orice loc în care erau probleme.

Ori de câte ori Shi Huang Di încerca să facă schimbări, cărturarii începeau să se agite, avertizându‑l că nu există precedent pentru cutare şi cutare măsură şi că legea o interzice. Ei bine, soluţia evidentă era să înlăture toate precedentele alea supărătoare şi s‑o pornească de la zero.

A poruncit să i se aducă orice se scrisese în China, carte cu carte, şi a pus să fie ars tot, în afară de câteva manuale tehnice. Când cărturarii au început să protesteze, i‑a îngropat de vii pe 460 dintre ei, ca să nu mai trebuiască să le asculte lamentările. Mulţi ani mai târziu, după ce Shi Huang Di n‑a mai fost, cărturarii s‑au strâns şi au încercat
să fixeze în scris ce‑şi mai aminteau din literatura pierdută.

Ferecarea hotarelor

Primul Împărat al Chinei trebuia să apere hotarul de miazănoapte de năvălirile călăreţilor nomazi numiţi Xiongnu (despre care se credea cândva că au fost strămoşii hunilor). El a unit câteva ziduri locale care blocau trecători strategice, creând un singur zid mare, care împărţea lumea cunoscută în Noi şi Ei. Pentru a construi acest zid, a trimis la frontieră o căpetenie militară cu 300 000 de soldaţi şi a mobilizat un milion de muncitori. Se spune că, în timpul lucrărilor de construcţie, cei mai mulţi dintre ei au murit. Era un flux continuu de muncitori spre miazănoapte,
ca să‑i înlocuiască pe cei morţi. Legenda spune că fiecare piatră din zid a costat viaţa unui om.

Scopul Marelui Zid nu era să împiedice triburile Xiongnu să treacă hotarul. Le era uşor să proptească scări pe orice porţiune lungă de zid care nu era păzită. Dar nu puteau urca şi caii pe scări şi peste zid, aşa că ar fi trebuit să invadeze China pe jos, fără avantajul militar care‑i făcea atât de puternici.

Cu toate că Shi Huang Di a fost primul care a construit un Mare Zid Chinezesc, n‑a construit Marele Zid Chinezesc pe care îl vedem astăzi. Zidul a fost extins, demolat, lăsat în paragină şi reconstruit de nenumărate ori în ultimii două mii de ani, aşa încât zidul actual care se întinde în nordul Chinei este mai nou – vechimea lui este de vreo cinci sute de ani – şi, în multe locuri, urmează un traseu foarte diferit de cel iniţial.

Se caută secretul vieţii veşnice pentru primul împărat al Chinei

Când şi‑a zis Primul Împărat, Shi Huang Di voia ca toţi împăraţii următori să continue acest sistem de denominaţie. Fiul său avea să fie Er Shi Huang Di (al Doilea Împărat), urmat de cel de‑al Treilea, al Patrulea etc. Totuşi, în adâncul sufletului său, Shi Huang Di dorea să devină Unicul Împărat. A trudit mult în căutarea nemuririi.

Alchimistul curţii i‑a spus împăratului că mercurul este cheia vieţii veşnice şi i‑a pregătit poţiuni care să‑l facă nemuritor. Shi Huang Di l‑a trimis, de asemenea, pe vrăjitorul daoist Xu Fu spre răsărit, în căutarea secretului nemuririi. Se spunea că Cei Opt Nemuritori, sfinţii daoişti care au aflat tainele universului, locuiesc pe Muntele
Penglai, dincolo de mările de la răsărit. Xu Fu a primit o flotă alcătuită din şaizeci de corăbii, cu un echipaj de cinci mii de oameni, însoţiţi de trei mii de băieţi şi fete fără de prihană, deoarece se credea că puritatea lor va fi de ajutor la căutare. La câţiva ani după ce dispăruse dincolo de orizont, Xu Fu s‑a întors şi a povestit că un monstru marin uriaş şi fioros i‑a împiedicat să treacă, aşa că Shi Huang Di a trimis o corabie plină cu arcaşi, ca să răpună fiara. Apoi, Xu Fu a plecat din nou în călătorie, dar nimeni n‑a mai auzit vreodată de el.

Istoricii moderni care încearcă să priceapă ceva din această poveste propun ipoteza că Xu Fu pur şi simplu a descoperit Japonia şi s‑a stabilit acolo. După cum arată dovezile arheologice, cultura chineză a apărut în Japonia cam în acea vreme.

Viaţa veşnică n‑a fost găsită

Când Shi Huang Di a murit, în 210 î.Hr., în timpul unei vizite pe care o făcea în provincii (poate otrăvit de mercurul din poţiunile sale magice), Li Si a tăinuit vestea vreme de două luni, până ce a reuşit să revină în capitală şi să ducă la bun sfârşit nişte lucruri. Printre altele, trebuia să înlăture de la comandă o căpetenie militară primejdios de conservatoare şi trebuia să‑l silească pe fiul cel mare al lui Shi Huang Di să se sinucidă. Pentru ca împărăţia să nu se prăbuşească în haos, Li Si a menţinut impresia că împăratul e viu, ducându‑se în fiecare dimineaţă la carul lui şi intrând după draperie, ca să se consulte cu el.

Ca să mascheze mirosul emanat de cadavrul împăratului, convoiului i s‑a alăturat o căruţă cu peşte.

Primul Împărat începuse cu mulţi ani înainte să‑şi construiască mormântul, folosind 700 000 de muncitori, dintre care mulţi au murit de epuizare. Complexul funerar măsura aproape cinci kilometri de la un capăt la altul, şi se spune că era apărat de capcane care declanşau arbalete. Pentru a proteja locurile tainice, oamenii care lucraseră la ele erau închişi şi ei în mormânt. În urma săpăturilor efectuate în 1974, s‑a descoperit sub pământ o armată de opt mii de statui din lut ars, reprezentând războinici care păzeau mormântul, şi aceasta ar putea fi doar o mică parte din comorile îngropate acolo. Se spune că în mormânt ar fi o reproducere a Pământului plutind într‑o mare de mercur, iar o analiză a solului efectuată în 2006 sugerează că o cantitate substanţială de mercur este încă îngropată în secţiunea care nu a fost săpată.

După ce Li Si i‑a îndepărtat pe toţi conservatorii din poziţiile de influenţă, aşa încât să nu mai aibă un cuvânt de spus în privinţa succesiunii, a anunţat moartea împăratului şi a îngăduit ca tronul să fie preluat de un prinţ care era de acord cu toate schimbările radicale din deceniul precedent. Însă Er Shi Huang Di (al Doilea Împărat) avea să domnească doar câţiva ani, până ce în China a izbucnit un război civil.

Cât de rău a fost el?

Aşa cum se întâmplă cu majoritatea personalităţilor din Antichitate, nu există multe izvoare istorice care vorbesc despre Shi Huang Di, şi toate sunt filtrate prin veacuri de copiere şi recopiere, implicând cenzurări, strecurarea de elemente fictive, tendinţe moralizatoare şi adăugarea unor aspecte senzaţionale, aşa încât e foarte posibil ca tot ce
ştim despre el să fie greşit sau, cel puţin, ca imaginea pe care o avem astăzi să fie cam simplistă. Dacă te apuci să îngropi cărturarii de vii, n‑o să fii tratat prea bine în scrierile următorilor cărturari.

Nu putem şti sigur câţi oameni a omorât, dar, în vederea ierarhizării, preiau o estimare frecventă, care vorbeşte de un milion.

Bilațul ororilor comise de primul împărat al Chinei

Numărul de morţi: 1 milion
Locul în clasament: 46
Tipul: despot
Conflictul, în linii mari: Primul Împărat vs. tradiţie
Perioada: 221–210 î.Hr.
Locul: China
Cine poartă de obicei cea mai mare vină: Qin Shi Huang Di (născut Zheng)

surse: Marea carte a inumanităţii, autor Matthew White, Wikipedia

Poate ai nevoie și de:

Citește și află:

Războaiele Medice – orori ale istoriei

IMPERIUL ROMAN

« Inapoi la Dicționar

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

3 × 3 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură Generală
Logo
Enable registration in settings - general