Glykon sau Glycon: zeu șarpe este asociat cu profetul grec Alexandru al lui Abonutichus.
Cultul zeului șarpe Glykon a fost introdus la mijlocul secolului al II-lea d.Hr. de către profetul grec Alexandru din Abonutichus. Cel puțin așa putem deduce din scrierile autorului grec Lucian din Samosata (c.120-c.190), care i-a dedicat șarlatanului un pamflet extrem de ostil (și extrem de amuzant): Alexander, Oracolul Bâlci.
Statueta lui Glykon
Ignorând prejudecata lui Lucian, putem probabil accepta din opera sa, că cultul – sau cel puțin șarpele pe care Alexandru îl venera – își are originea în Macedonia, unde culte similare ale șarpelui erau deja cunoscute în secolul al IV-lea î.Hr. Profetul Alexandru a adus zeul, un șarpe foarte mare, în orașul său natal Abonutichus din Paphlagonia și a construit un templu, care a devenit un important oracol. Există aici o paralelă literară cu sosirea lui Asclepius, venerat tot ca șarpe, la Roma.
În Abonutichus, Glykon era venerat ca Noul Asclepius și pare să fi dobândit un mare renume atunci când i-a protejat pe credincioși în timpul ciumei de la sfârșitul anilor 160 cu vraja magică „Phoebus cel cu tandrețe lungă va risipi norul de ciumă„, o vrajă nu numai menționată de Lucian, ci și descoperită pe o inscripție din Antiohia, capitala Siriei antice.
Cu toate acestea, este posibil ca descoperirea să fi fost mai devreme, deoarece în 160, oracolul lui Glykon își găsise deja un protector în guvernatorul Asiei, Publius Mummius Sisenna Rutilianus (consul 146), care avea să devină ginerele profetului. Abonutichus, cândva un mic sat de pescari, a devenit un oraș important și a acceptat un alt nume, Ionopolis, „oraș grec”. Astăzi, se numește în continuare Inebolu. (Un prieten turc al autorului articolului de față i-a povestit odată că, la începutul anilor 1970, când vâna pe dealurile de lângă Inebolu, oamenii l-au avertizat în legătură cu un șarpe magic).
Există o inscripție foarte interesantă din Caesarea Trocetta (în vestul Asiei Mici) care menționează un preot al lui Apollo numit „Miletus, fiul lui Glykon din Paphlagonia”. Poate că părinții acestui bărbat nu reușeau să aibă copii și au vizitat templul, după care femeia a rămas însărcinată (cf. mai sus, Olympias).
Copiii născuți după intervenția divină aveau adesea nume care comemorau ajutorul zeului (cf. povestea relatată de Luca despre nașterea lui Ioan Botezătorul). Într-o anumită măsură, această inscripție confirmă afirmația lui Lucian despre mijloacele, mai lumești, ale șarlatanului Alexandru pentru a ajuta femeile să rămână însărcinate.
Podaleirios
Mai multe dedicații, statuete și monede, descoperite în întreaga zonă dintre Dunăre și Eufrat, dovedesc că cultul lui Glykon a rămas viu până cel puțin un secol după moartea profetului, în jurul anului 170.
Șarpele este înfățișat cu un cap uman și este posibil să existe o legătură cu cultul lui Sarapis, care era și el reprezentat în acest mod. Ar putea fi semnificativ faptul că Sarapis a fost identificat și cu Asclepius.
Alexandru, care a fost recunoscut ca fiu al lui Podaleirios și nepot al lui Asclepius, a continuat să primească onoruri religioase și a fost considerat profetul zeului chiar și după încheierea existenței sale pământești.
Succesul său în stabilirea unui nou cult pare simptomatic pentru schimbarea atitudinii religioase de la sfârșitul secolului al II-lea și al III-lea, care s-a îndepărtat de credințele tradiționale, în favoarea unor noi culte, dintre care cel mai cunoscut este creștinismul.
Vezi Sursa
Poate ai nevoie și de: