Tudor Vladimirescu

« Inapoi la Dicționar

Tudor Vladimirescu – sfârșitul domniilor fanariote

Tudor Vladimirescu a fost una din marile personalități ale istoriei poporului român, care a luptat pentru eliberarea socială și națională în prima parte a sec. al XIX-lea.

Tudor Vladimirescu s-a născut în anul 1780 (?) la Vladimir, jud.Gorj din părinții Constantin și Ioana. A avut un frate Pavel, căruia îi zicea și Papa și o soră Constandina sau Dina. „Tudor n-a întemeiat familie. El nu era făcut nici pentru avere, nici pentru muiere, ci pentru ceva mai înalt”.

Copilaria lui Tudor Vladimirescu

Cea dintâi învățătură de carte a primit-o de la preotul Pârvu Ciuhoi din Vladimir, care i-a dat primele noțiuni de scriere și de citire.

Fiind copil a păzit vitele, iar la 12 ani, ca să scape de așa ocupație și să învețe mai mult decât cu Pârvu Ciuhoi, Tudor a plecat la Craiova la un dascăl Lupu, condicar, un fel de rudă a sa.

Într-o zi, fiind mulți oameni la masa lui Lupu, Tudor aducând supa, s-a împiedicat și-a vărsat-o. Dascălul Lupu i-a tras o palmă. Tudor i-a zis cu sânge rece :,,Mai dă-mi o palmă ca să mă învăț minte!” Și dascălul i-a dat și a doua palmă. Tudor i-a spus atunci: ,,Rămâi sănătos, dascăle!”, apoi s-a dus.

Pe Tudor îl găsim în continuare la curtea boierului I.Glogoveanu, cu al cărui fiu a învățat carte. De aici a trebuit să plece din pricina cucoanei, ale cărei legături de dragoste cu un fruntaș grec au fost destăinuite stăpânului, care nu l-a mai suferit (În unele surse istorice Tudor era în grațiile boierului Glogoveanu, care l-a oprit slujbaș la curte, încredințându-i vânzarea vitelor).

Tudor Vladimirescu vătaf de plai

De la boierul Glogoveanu, Tudor a plecat la prietenul său turc Regep Pașa din Ada-Kaleh, de unde s-ar fi întors cu scrisori către ispravnici, „să nu se atingă nimeni de el, ba să i se dea cinste și slujbă, căci altfel nu va fi bine”. S-a mai consemnat că Tudor ar fi făcut mare negoț,
aducând vite ale boierului Glogoveanu și ale altora până în Țara Ungurească.

Domnitorul Constantin Ipsilanti, apreciindu-l, i-a încredințat lui Tudor formarea unui corp de voluntari pentru apărarea Olteniei de trupele  neregulate otomane. La a doua domnie a lui Ipsilanti, din vremea războiului ruso-turc, Tudor a ajuns mare comis, vătaf de plai la Cloșaniși mare sluger.

În războiul ruso-turc din perioada 1806 – 1812 Tudor a luptat vitejește contra turcilor la Rahova și Fetislam, fiind decorat de ruși cu „Ordinul Sfântul Vladimir cu spadă” și ridicat la rangul de ofițer (porucic).

Cu prada luată de la păgâni în timpul războiului ruso-turc Tudor a ajuns om înstărit, având gospodărie frumoasă la Cerneți, o moară în câmpul Severinului, alta la Pleșuva, moșii la munte și vii. La Prejna, în Plaiul Cloșanilor, a ridicat în anul 1808 o biserică.

Deși prin pacea de la 1812 sultanul a iertat pe toți creștinii răzvrătiți împotriva lui, totuși pe Tudor nu l-a iertat. Legenda spune că un capugiu a fost trimis de sultan, ca să aducă pe Tudor ori viu ori mort, la Constantinopol.

Tudor face cunoștiință cu mișcarea eteristă

Grecul Samurcaș l-a sfătuit pe Tudor să fugă de la București. Așa a ajuns la Târgu-Jiu în casa prietenului Vasile Moangă, care l-a chemat și pe egumenul schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în haine de călugăr, până a trecut primejdia.

Turcii l-au căutat, dar spunându-li-se că a trecut în Austria, s-au dus la Cerneți, unde i-au incendiat gospodăria, apoi prinzând un țăran pe malul Dunării, i-au tăiat capul și l-au dus la pașa din Rusciuc, spunându-i că acesta este capul înfricoșetorului Tudor comandirul.

Tudor a trecut granița cu pașaport fals, ajungând la Viena. Aici el l-a cunoscut pe ministrul de externe al Rusiei și pe ambasadorul Rusiei la Viena. Ei i-au făcut legătura cu reprezentanții mișcării eteriste, dându-i să înțeleagă că în cazul unei intervenții militare comune împotriva Turciei, vor fi sprijiniți de Rusia.

În timpul domniilor fanariote situația țărănimii s-a înrăutățit datorită birurilor impuse :,,plătim pentru casă, pentru fum, pentru albine, pentru pășune, pentru oile fătate, pentru toate! Și într-o zi ne vor cere plată pentru aer, pentru soare și poate chiar pentru a putea muri de foame.”

Când Tudor s-a dus la domnitorul fanariot Caragea–Vodă și i-a propus:,,până a nu pleca, ar fi bine să scapi țara de dări” !, a primit un răspuns, sub unele aspecte valabil și astăzi: „Când stai cu boierii la sfat, toate se fac bune, dar cum ies din sfat nu mai găsești doi boieri uniți într-un gând. Gândul lor e numai chiverniseala și hoția. În țara Românească două lucruri nu se pot găsi: dreptatea și cinstea. În țara aceasta trebuie să te gândești numai să faci avere, pe care s-o cheltuiești în alte țări.”

Vladimirescu „tulbură apele” – posibil pericol pentru Poartă

Când a murit domnitorul Alexandru Șuțu, la București au avut loc discuții între Tudor, conducătorii Eteriei și reprezentanții boierilor, care doreau o schimbare în conducerea țării. El era hotărât să ridice steagul revoluției pentru mai multă dreptate înăuntru și pentru libertate în afară.

Tudor Vladimirescu a cerut Porții Otomane:

1.Fixarea și ușurarea dărilor prin Adunarea obștească;
2.Alcătuirea unei oștiri naționale de cel pu$in 12.000 oameni;
3.Încetarea domniilor grecești și alegerea de domn pământean, după vechile tratate și privilegii ale țării.

În ziua de 21 ianuarie 1821 Tudor a venit de la București la Târgu-Jiu, însoțit de o ceată de arnăuți și a poposit lângă casele Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia ce-i cinstește memoria.

După ce s-a întreținut cu ispravnicul Dinicu Oteteleșanu, Tudor s-a închis într-o cameră cu sameșul Vasile Moangă (care fiindu-i om de încredere, a fost informat de planurile revoluției ce se pregătea).

Proclamația lui Tudor Vladimirescu

La 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns la Padeș unde în fața mulțimii formată din panduri și țărani a citit Proclamația prin care chema poporul la luptă, motivând necesitatea pentru așteptata schimbare: „Nici o pravilă nu oprește pre om de a preîntâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața. Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi ? Până când să le fim robi?… Veniți dar fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine !”

Chemarea la luptă se face prin indicii lămuritoare de acțiune: „Nu vă leneviți, ci siliți de veniți în grabă cu toții : care aveți arme, cu arme; iar care nu aveți arme, cu furci de fier și cu lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află Adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Și ceea ce vă vor povădui mai marii Adunării, aceea să urmați, și unde vă vor chema ei, acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrimile noastre nu s-au mai uscat!”

Peste tot pe unde Tudor a trecut în drumul spre București, a fost încurajat și salutat de popor ca un mântuitor și ca un ocrotitor, adresându-i-se toți cu „Domnul Tudor!” iar la oastea de panduri s-au adăugat mereu cete de luptători.

După ce a făcut din mănăstirile Tismana, Strehaia și Gura Motrului un aliat la nevoie, Tudor a ajuns cu aproximativ 5000 panduri la Țânțăreni, unde a poposit în perioada 14-28 februarie 1821, pentru a-și instrui luptătorii. Aici a fost vizitat de vornicul Nicolae Văcărescu, care i-a cerut din partea Comitetului de oblăduire de la București să dizolve tabăra pandurilor. Răspunsul lui Tudor a fost semnificativ pentru hotărârea continuării: „Patria este norodul și nu tagma jefuitorilor”!

Domnia lui Tudor ca necesitate socială și patriotică

La 4 martie 1821 Tudor a ajuns la Slatina, având în Adunarea pe care o conducea 6000 pedeștri și 2000 arnăuți. Tudor a încunonștințat de mișcarea sa revoluționară pe ruși și pe austrieci, sperând să obțină sprijinul lor, așa cum au dat de înțeles în perioada de pregătire a revoluției, dar răspunsul a fost defavorabil. La 21 martie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns cu adunarea sa de panduri la București, amenajându-și tabăra la Cotroceni.

În condițiile în care eteriștii stabiliți la Colentina au comis acte de violență împotriva bucureștenilor, boierii au fugit la Brașov, iar pericolul invaziei turcești era iminent.

Domnia lui Tudor era singura forță organizată în calea răului, devenind o necesitate socială și patriotică. El a obțiut acordul boerilor pentru pornirea sa „folositoare și izbăvitoare și norodului spre ușurință”. Pentru realizarea unei solidarități naționale Tudor a dorit o acțiune comună cu Moldova „Să ne putem câștiga dreptățile … ajutorându-ne ca unii ce suntem de un neam, de o lege și supt aceeași stăpânire și ocrotiți de aceeași putere (n.a. Rusia)”.

În aprilie 1821 Tudor Vladimirescu a dat un program de reformă intitulat „Cererile norodului românesc”. La începutul lui mai 1821 turcii au trecut Dunărea să-i atace pe eteriști, dar Tudor a refuzat să li se alăture. El a ridicat tabăra din București intenționând să ajungă în nordul Olteniei, unde să organizeze rezistența împotriva turcilor.

Eteriștii i-au propus lui Tudor, aflat la Golești, să-și unească armata cu a acestora, dar au fost refuzați cooperarea fiind acceptată doar în luptă contra turcilor. În situația creată eteriștii au pus la cale asasinarea lui Tudor Vladimirescu.

Compromiterea și uciderea lui Vladimirescu – singura soluție a eteriștilor

Pentru a-și atinge scopul ei au trecut la acte de destabilizare în rândul pandurilor și la compromiterea lui Tudor predispus la fapte de cruzime față de panduri și căpitanii săi.

De la București la Golești el a omorât 33 ostași vinovați de prădăciuni, furtișaguri și alte fărădelegi. Pentru Tudor „hoția e o rușine de care nu te spală nici chiar moartea vitejească”.

După spânzurarea căpitanului Urdăreanu și omorârea a 24 de panduri, eteriștii Iordache Olimpiotul și Farmache au venit cu o ceată de arnăuți la Tudor să-l acuze de cruzime, dar și de trădare arătându-i scrisorile pe care în secret le-a trimis pașei de la Silistra și citindu-i, să-l compromită, legământul făcut cu Eteria.

În noua situație creată unii căpitani de panduri au fost de acord ca Tudor să fie predat unui tribunal militar.

La 26 mai 1821 Tudor a fost adus la Târgoviște, iar Ipsilanti, conducătorul Eteriei, în loc să-l trimită la judecată, l-a dat pe mâna cruzilor  ofițeri Lassani și Caravia, care după ce l-au schingiuit o noapte, în dimineața zile de 27 mai 1821 i-au tăiat capul, apoi cu trup cu tot l-au aruncat într-o fântână părăsită de la marginea orașului.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu a reprezentat sfârșitul domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene. Ea este un început pentru făurirea României moderne.

sursa: «Personalități care au fost în Gorj» Al. Doru Șerban

Al Jolson

Aici unde trăim mi-e frică de…

Malala Yousafzai

Cand e bine sa ajuti si cand nu? Poveste cu mesaj.

 

 

 

« Inapoi la Dicționar

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

5 × 2 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură Generală
Logo
Enable registration in settings - general